BRĂILA: Pesta porcină africană, confirmată în alte două ferme

V.I.
Miscellanea / 10 decembrie 2018

Pesta porcină africană, confirmată în alte două ferme

Pesta porcină africană a fost confirmată în alte două ferme din judeţul Brăila, aflate la circa patru kilometri de localitatea Ulmu. În prezent, autorităţile pregătesc acţiunea de eutanasiere a celor circa două mii de animale din ferme. De la confirmarea primului caz de pestă porcină africană în judeţ, s-au înregistrat 123 de focare, dintre care unsprezece în exploataţii comerciale.

Potrivit primarului comunei Ulmu, Marian Iconaru, pesta porcină africană a fost confirmată în două ferme aflate la circa patru kilometri de comună, ferme unde ar fi circa 2.000 de animale. După confirmarea virusului, se pregăteşte acţiunea de eutanasieere a porcilor din cele două ferme afectate.

"Fermele respective sunt pe raza comunei, dar în extravilanul comunei. S-au făcut analizele, s-a constatat că există pesta iar, azi (luni - n.r) se fac tranşee, gropi, au adus var, acum se formează echipa de la DSV pentru sacrificarea animalelor. E în funcţie şi de utilajele pe care le-au pus la dispoziţie pentru a face acele gropi", a declarat primarul comunei Ulmu, Marian Iconaru.

În afara focarelor apărute în cele două societăţi comerciale, în ultima vreme, virusul a mai fost confirmat şi în 12 gospodării ale populaţiei, situate în localităţile Cazasu, Silistraru, Şiliştea, Viziru, Şuţeşti, Scărlăteşti, Corbu Vechi, Albina şi Berleşti.

În total, din luna iulie când a fost confirmat primul caz de boală pe raza judeţului Brăila, s-au consemnat 123 de focare de pestă porcină africană. Dintre acestea, 11 au afectat ferme specializate în creşterea porcilor, 110 au apărut în gospodăriile populaţiei, iar două pe fonduri de vânătoare.

În încercarea de a stopa răspândirea bolii, autorităţile brăilene au eutanasiat aproape 196.000 de porci, din efectivele celor 11 societăţi comerciale afectate, şi peste 32.000 de porci din gospodăriile populaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb