Brazilia - pe punctul de a deveni focar major de Covid-19

C.B.
Internaţional / 25 aprilie 2020

Brazilia - pe punctul de a deveni focar major de Covid-19

Brazilia se află pe punctul de a deveni un focar major de Covid-19, iar sistemul sanitar este aproape de colaps, se arată într-un raport Associated Press.

Cazurile de infecţii au suprasolicitat deja spitalele din Brazilia. Medicii din Rio de Janeiro şi din cel puţin alte patru oraşe mari au avertizat că spitalele în care lucrează sunt pe punctul de a colapsa şi că nu mai pot primi alţi pacienţi.

Cele mai multe cazuri de infectare şi cele mai multe decese zilnice au fost înregistrate joi - aproximativ 3.700, respectiv 400. Cifrele de vineri au fost asemănătoare.

Cercetătorii de la Universitatea din Sao Paulo, Universitatea din Brazilia şi alte instituţii au spus că numărul oamenilor infectaţi până săptămâna aceasta este probabil de până la 1,1 milioane.

Ministerul brazilian al Sănătăţii a spus la începutul lunii că pot fi făcute aproximativ 6.700 de teste pe zi. Pentru vârful epidemiei, ar fi necesare 40.000 de testări pe zi, spun experţii.

"Ar trebui să facem mai multe teste decât facem, dar laboratoarele lucrează la putere maximă", a spus Keny Colares, specialist în boli infecţioase la spitalul Sao Jose din statul Ceara, care a consiliat oficialii privind răspunsul la pandemie. În Fortaleza, capitala Ceara, oficialii au spus vineri că unităţile de terapie intensivă sunt ocupate în proporţie de 92%.

Experţii în sănătate se aşteaptă ca numărul de infecţii din ţara cu 211 milioane de locuitori să fie mult mai mare decât cel raportat, pentru că testările au fost făcute cu întârziere şi insuficient.

Până în prezent, în Brazilia au fost raportate oficial peste 53.000 de cazuri şi mai mult de 3.600 de decese.

Preşedintele Jair Bolsonaro nu dă semne că renunţă la ideea că această boală este una minoră şi că nu este nevoie de măsuri de distanţare socială pentru a o stopa. El a spus că doar brazilienii care prezintă risc ridicat ar trebui izolaţi.

În Manaus, cel mai mare oraş din Amazonia, autorităţile au spus că a fost nevoie ca într-un cimitir să fie săpate gropi comune pentru că au fost foarte multe decese. Lucrătorii de aici au înmormântat 100 de trupuri zilnic, de trei ori mai mult decât media înregistrată înainte de epidemie. Probleme au fost semnalate şi de reprezentanţii morgilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asta se întâmplă când ești condus de idioți!

    1. Aceasta Pandemie seamana izbitor ce ciclica cu gripa spaniola.

      Ce inventii au fost implementate in perioada aia? 

      Udele Radio de mare frecventa! 

      Ce inventie este implementata in perioada asta? 

      Undele 5G!

      Zic si eu nu dau cu parul, spor la facebook si google-it pe telefoane. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb