BREXIT Angela Merkel vrea "negocieri lucide", fără grabă, cu "partenerul" britanic

I.S.
Internaţional / 26 iunie 2016

Angela Merkel (Sursa foto: Facebook)

Angela Merkel (Sursa foto: Facebook)

Cancelarul german Angela Merkel a cerut sâmbătă "negocieri lucide", fără grabă, cu "partenerul apropiat" Marea Britanie asupra ieşirii din Uniunea Europeană, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Miniştrii de externe ai celor şase membri fondatori ai UE au declarat mai devreme că Marea Britanie ar trebui să părăsească blocul cât mai curând posibil după ce britanicii au votat joi pentru a ieşi din blocul de 28 de membri.

Cu toate acestea, Merkel a adoptat un ton mai conciliant.

"Negocierile ar trebui să aibă loc într-un climat bun, profesional", a declarat Merkel după o reuniune a partidului ei conservator la Hermannswerder, în afara oraşului Potsdam, la vest de Berlin.

"Marea Britanie va rămâne un partener apropiat, cu care suntem legaţi din punct de vedere economic", a spus ea, adăugând că nu există nicio grabă ca Marea Britanie să invoce articolul 50 din Tratatul UE - primul pas pe care trebuie să-l ia pentru a pune în mişcare procesul de ieşire, mai notează Reuters.

"Este adevărat că nu ar trebui să dureze o veşnicie, dar eu nu mă lupt acum pentru un interval de timp scurt", a mai declarat Merkel, în contrast cu un apel mai urgent lansat de miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei, Italiei, Olandei, Belgiei şi Luxemburgului care s-au întâlnit în nordul capitalei Germaniei.

Ei au insistat ca Marea Britanie să declanşeze procesul pentru ieşirea din bloc după ce britanicii au votat cu 52%, contra 48%, pentru a ieşi din UE, la care a aderat în urmă cu peste 40 de ani.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Am auzit ca s-a apelat deja la presedintele Johannis, pentru ca, fara graba - pas cu pas, sa intermedieze negocierile, care nu trebuie sa dureze o vesnicie; doar pana la calendele grecesti. 

    Si la noi s-a votat 300 de parlamentari si sunt tot 600.

    În fine, o poziție corectă a unui european. Nu cum au fost cele ale nenorociților nealeși de nimeni precum Tusk, Schultz, etc, care cereau ca totul să se termine repede. Cum putem oare să le spunem acestor idioți cât de mult îi urâm? Prin vot nu funcționează. Degeaba Grecia, Olanda, UK spun asta prin referendumuri. Autocrații aceia se fac că nu înțeleg. Putem să îl luăm la bătaie? Că poate de asta înțeleg?

    1. Asa este.

      Nu-i nicio grabă, Germania mai poate vinde niște mașini în UK, iar dacă Merkel pierde alegerile din Germania, altcineva se va ocupa de BREXIT. Ce atâta grabă?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb