BREXIT Brexit, sau nu, face parte dintr-un cadru mai amplu

Cred că este bine ca Regatul Unit (UK) să fie în continuare parte a Uniunii Europene (UE), din raţiuni economice, de securitate şi geopolitice. Totodată, nu cred că există o predeterminare a mersului Uniunii, oricare ar fi rezultatul scrutinului din regatul Unit (UK).

Dincolo de acest referendum, UE are de trecut şi alte obstacole majore, după cum arată mănunchiul de crize cu care se confruntă - de la valul de imigranţi la persistenţa crizei euroariei şi instabilitatea mare din vecinatăţi.

Mare parte din Uniune suferă în competiţia cu economii emergente ce combină forţa de munca ieftină cu tehnologii tot mai moderne. Există mari dezechilibre în euroarie, între ţări creditoare şi debitoare. Sunt ţări cu şomaj foarte mare, care au câştiguri de productivitate scăzute şi care au de ce să fie îngrijorate de viitorul lor economic şi social, de cel politic. A crede că globalizarea neîngrădită rezolvă problemele în mod automat denotă naivitate; pieţele sunt necesare pentru libertate economica şi dinamism, dar nu sunt perfecte. În Europa şi SUA partidele mainstream sunt sub mare presiune. Erodarea clasei mijlocii în ţările industrializate are efecte nefaste în viaţa socială şi politică şi care, în combinaţie cu distribuţia veniturilor tot mai dezechilibrată, conduce la radicalizare, la populism. Sunt fenomene care duc gândul la perioada interbelică. Pe acest fond se înscrie ascensiunea vocilor ce pun la îndoială ordinea liberală, globalizarea neînfrânată.

Un autism în politicile publice/economice ale elitelor în ultimele decenii a neglijat coeziunea socială, nevoia de a evita fracturi majore. Rezultată, ca o consecinţă neintenţionată, este fragmentarea economică şi socială. Unii o văd ca fiind inevitabilă în condiţiile noilor tehnologii, ale digitalizării. Dar rolul politicilor publice este să încerce să prevină rupturi ce pot induce explozii sociale. Şi există bunuri publice care nu pot fi create la nivel individual, nici măcar local. Poate că se apropie finele unui ciclu de susţinere a liberalizării externe neîngrădite. Este notabilă de altfel schimbarea de abordare a FMI privind mişcarea capitalurilor şi distribuţia veniturilor în relaţie cu creşterea economică. Când o viziune nu aduce beneficii celor mai mulţi se umblă la registrul de politici, voit sau nevoit. Este de presupus că Washington-ul va fi mai precaut (ca să nu zicem protecţionist) în alegeri de politică comercială. Şi Uniunea este posibil să meargă într-o direcţie similară în relaţiile comerciale externe, ceea ce poate avea implicaţii majore pentru sistemul global. TTP (acordul comercial transpacific) şi TTIP (acordul de comerţ şi investiţii transatlantic) sunt de citit cu astfel de ochelari; aceste tratate nu trebuie să servească numai marilor coproraţii.

Cazul UK este cu atât mai relevant întrucât ea nu face parte din zona euro şi a putut să folosească cursul de schimb şi politica monetară autonomă ca mijloace de ajustare; criza a lovit mai puţin UK deşi are un sector financiar supradimensionat, care a practicat modele de afaceri hiperriscante, cu mari daune pentru cetăţeni. Dar şi în UK chestiunea distribuţională a devenit acută. Referendumul britanic trece dincolo de soarta UK în sine. Oricare va fi rezultatul referendumului, sunt întrebări legate de funcţionarea euroariei, a UE în ansamblu. Brexit, sau nu, face parte dintr-un cadru mai amplu.