• Compania a redus numărul de angajaţi cu 25% în ultimele luni
Societatea de Servicii de Investiţii Financiare "Broker" Cluj (simbol bursier BRK) a înregistrat, anul trecut, cheltuieli financiare în valoare de 71,6 milioane de lei, aferente scăderii valorii de piaţă a portofoliului de acţiuni, care au dus la o pierdere contabilă de 70,6 milioane de lei, potrivit rapoartelor publicate pe site-ul companiei.
Cu toate acestea, casa de brokeraj estimează pentru acest an un câştig de 852.000, pe fondul unor venituri totale de 8,53 milioane de lei, cu 50% mai mici decât cele din 2008, şi unor cheltuieli de 7,67 milioane de lei.
Compania se bazează că va încasa dividende de la firmele unde are participaţii în sumă de 3,8 milioane de lei, cu 12% mai mari faţă de cele obţinute în 2008.
"Broker" Cluj estimează că va obţine venituri din comisioane de numai 1,68 milioane de lei, de 3,65 ori mai reduse decât cele din 2008, pe fondul volumelor mici de acţiuni tranzacţionate anul acesta, comparativ cu anul anterior.
De asemenea, compania vrea să reducă cheltuielile salariale la două milioane de lei, 42% mai mici faţă de cele din 2008.
Claudia Chira, directorul financiar "Broker" Cluj, ne-a spus că, pe partea de personal, compania a redus numărul de angajaţi cu 25% în ultimele luni, la circa 150 de angajaţi. Domnia sa a mai menţionat că salariile vor fi plătite în funcţie de performanţele fiecărui angajat, anul acesta, şi nu a exclus posibilitatea ca numărul de salariaţi să se mai reducă în perioada următoare.
Titlurile "Broker" Cluj-Napoca sunt tranzacţionate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti de la data de 5 februarie 2005.
Casa de brokeraj are în prezent un capital social de 144,73 milioane de lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,5 lei. Potrivit ultimei raportări, acţionarii principali ai societăţii erau Ioan Cârtiş, cu o pondere de 8,22% din capitalul social şi compania "Intervalco", cu o deţinere de 6,18% din pachetul de acţiuni, restul de titluri fiind tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.