BROKERII: "Continuarea distribuirii dividendelor suplimentare ameninţă capacitatea companiilor energetice de a investi"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 ianuarie 2018

"Continuarea distribuirii dividendelor suplimentare ameninţă capacitatea companiilor energetice de a investi"

Cristina Boicu: "Este foarte probabil ca şi în anul 2018 să vedem cel puţin 90% din profiturile companiilor de stat plătite sub formă de dividend"

Dividendele pe care Statul Român le-a cerut anul trecut de la companiile la care este acţionar majoritar au avut un impact favorabil asupra preţurilor acţiunilor acestor emitenţi la bursă, apreciază analiştii pieţei de capital. Totuşi, aceştia atrag atenţia asupra faptului că, pe termen lung, perpetuarea unei astfel de practici prezintă pericolul incapacităţii societăţilor de a-şi realiza investiţiile programate, care, în cazul companiilor din sectorul energetic, sunt de o importanţă strategică pentru securitatea energetică a ţării.

Totodată, aceştia au apreciat că impactul negativ al continuării aces­tor distribuţii de dividende se va răsfrânge, în final, asupra acţionarilor. Cristina Boicu, şeful Departamentului de Vânzări de Acţiuni din cadrul Raiffeisen Bank România, ne-a transmis: "Cheltuielile guvernamentale sunt în creştere, deci, este foarte probabil, ca şi în anul 2018 să vedem cel puţin 90% din profiturile companiilor de stat plătite sub formă de dividend".

Analiştii BT: "Menţinută pe termen lung, politica de dividend pe care statul a practicat-o în 2017 la companiile la care este acţionar majoritar va defavoriza, în final, acţionarii"

Departamentul de analiză al Băncii Transilvania subliniază că politica de dividend practicată în acest an la companiile energetice deţinute de stat a avut un impact pozitiv pentru piaţa locală în prima jumătate a anului.

Analiştii au detaliat: "În primul rând, am avut memorandumul prin care rata minimă de distribuţie a dividendelor la companiile de stat a fost ridicată de la 50% la 90%. În al doilea rând, au fost aprobate şi dividende suplimentare, rata de distribuţie depăşind astfel profitul net al anului 2016. În consecinţă, randamentele dividendelor în 2017 au fost printre cele mai ridicate din ultimii 10 ani şi printre cele mai mari la nivel global, ceea ce a făcut ca Bursa de la Bucureşti să devină una dintre cele mai atractive pieţe din regiune".

Menţinută însă pe termen lung, această politică de dividend riscă să decapitalizeze companiile de stat şi să defavorizeze, în cele din urmă, acţionarii, au avertizat analiştii, care au explicat: "Companii precum Trans­gaz, Transelectrica şi Nuclearelectrica au în portofoliu proiecte de importanţă strategică pentru securitatea energetică a României, iar o continuă distribuţie substanţială de dividende ar afecta atât capacitatea de a contracta împrumuturi, cât şi costurile cu dobânzile - aspect care, în final, s-ar răsfrânge negativ asupra acţionarilor, printr-un risc financiar crescut şi profitabilitate mai redusă".

De aceeaşi părere este şi Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville, care a punctat: "Pe termen scurt, dividendele suplimentare de anul trecut au condus la o apreciere a cotaţiilor acţiunilor companiilor care le-au acordat. Însă, în unele cazuri există riscul ca lipsa de capital să conducă la o lipsă de investiţii care ar genera un randament viitor pentru acţionari. De exemplu, Transgaz trebuie să facă investiţii importante atât pentru cota sa parte din proiectul BRUA, cât şi pentru a conecta platformele din Marea Neagră la Sistemul Naţional de Transport de Gaze Naturale".

Şi Ovidiu Şerdean, broker în cadrul IFB Finwest a subliniat că, pe termen scurt, dividendele suplimentare au avut un impact pozitiv pentru investitori.

Totuşi, analistul a avertizat: "În viitor, acest lucru va presupune un grad mai mare de îndatorare şi un cost mai ridicat către utilizatorul final, fie că este vorba de gaze sau energie electrică".

În a doua parte a lunii septembrie a anului trecut, Transelectrica anunţa, într-o notă de informare transmisă acţionarilor, că încă din primul semestru al anului 2018, compania va fi obligată să contracteze împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru a-şi putea finanţa investiţiile strategice aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Ministerul Economiei în planul de dezvoltare pe 10 ani, dacă va distribui dividendele suplimentare de 171 milioane de lei solicitate de Guvern.

La jumătatea lunii octombrie 2017, acţionarii transportatorului de energie electrică aprobau acordarea dividendelor suplimentare.

Pe de altă parte, în septembrie 2017, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei declara că societăţile de stat nu au investit sumele de bani pe care le-au strâns "la saltea", astfel că distribuirea acestora sub formă de dividende suplimentare le va da companiilor un impuls să investească mai mult din ca­pitalurile proprii.

"Este evident că nu acesta (n.r. lipsa banilor) a fost motivul pentru care nu s-au făcut investiţii şi nu s-au dezvoltat (n.r. companiile). Acum s-a luat pe bună dreptate această decizie de a se distribui o parte din rezervele speciale. Nu sunt decapitalizate aceste companii, nu au rămas fără bani. Cred că şi pentru a-i im­pulsiona să pună capitalurile să inves­teas­că şi să producă în continuare. Consider că această siguranţă, că stau pe o saltea de bani, nu a fost benefică şi nu cred că ne-a dus într-acolo încât să avem acel ritm de dezvoltare dorit de toţi. Cred că este momentul în care conducerile companiilor din domeniul energetic să pedaleze foarte tare pe creşterea investiţiilor", spunea oficialul ministerial citat de Agerpres.

În 27 ianuarie 2017, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care companiile controlate de stat şi regiile autonome sunt obligate să transfere la bugetul de stat cel puţin 90% din profitul net realizat anul trecut.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Hai sa nu le mai punem pe toate in aceiasi galeata. Poate nu trebuia sa se ia de la toate. De fapt, dividendul suplimentar nici nu s-a luat de la toate... Oricand un "gearing" de 30% este considerat sanatos si stimulant pentru companii. Excesul de cash face companiile ineficiente, acestea nu mai cauta metode de imbunatatire a rezultatelor. Sunt unele care chiar stau pe un munte de cash. Romgaz, dupa toate dividendele distribuite anul asta tot va incheia cu un cash in jur de 3 mld lei. In economia cash-ului intra si deprecierea contabila, la un profit de sa zicem 1.5 mld lei, Romgaz "produce" cash de aproximativ 2.25 mld lei. Iar investitiile sunt superbe, dar... inexistente. Este perfect normal ca in astfel de conditii banii sa se intoarca la actionari si nu sa stea in banca cu 0.6% dobanda pe an (la o inflatie de 3%)... Poate se trezesc si companiile astea si incep in mod real sa faca investitii aducatoare de profit suplimentar in viitor

    1. Foarte pertinenta observatia!desigur ca nu te poti astepta de la acei brokeri citati in articol sa intre in astfel de detalii.Clientii brokerilor de pe primele 2-3 locuri in top cumpara si fac randamente excelente in raport cu piata monetara tocmai pentru ca la casele alea de brokeraj speta este altfel expusa.

      E de observat ca in zilele in care BVB se trezeste de dimineata cu fata la cearsaf si scade urat ,pe primele locuri la valoare tranzactionata se cocoata alde Tradeville,Raiff,BT.Apoi pe dupa-amiaza piata isi revine si in top conduc iarasi Wood,Swiss,Ieba...o fi si din cauza ca pe acolo se gandeste altfel decat ne este expus in acest articol?! 

      Cat timp retailul va avea astfel de sfatuitori,,cei care sunt tot retail dar cauta opinii variate pe subiect au foarte mult de castigat daca le ascuta pe ale altora.

      E penibil sa te plangi de managementul companiilor cu statul actionar majoritar dar in acelasi timp sa le incurajezi ineficienta cronica,asa cum fac acesti brokeri guralivi. 

      M-ati uns la inima!

      Retailul are o singura carte de jucat,sa invete ce este bursa,cum functioneaza,cum se interpreteaza o stire si,mai ales,cum sa se pozitioneze in piata , in anumite situatii...Dar e drum lung si mai e si anevoios.Pana atunci,retailul ,deja , " clasic" de la noi va continua sa fie carne de tun pentru analisti bine intentionati.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb