Bruxelles-ul îşi nuanţează poziţia cu privire la viitoarea companie naţională energetică din România

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 octombrie 2007

Comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, şi-a exprimat recent temerea că, din punctul său de vedere, prin înfiinţarea, în România, a unei companii energetice integrate ar putea fi creat "un monstru ineficient". Domnia sa şi-a exprimat această părere marţi, în cadrul OMV Media Summit, ca răspuns la o întrebare legată de intenţia autorităţilor române de a crea o companie naţională energetică.

Declaraţiile lui Andris Piebalgs au vizat numai respectarea măsurilor incluse în pachetul privind piaţa energetică europeană. Mai precis, este vorba despre garantarea separării activităţilor de producţie şi transport de energie, a precizat, ieri, Ferran Tarradelas Espuny, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Proiectul de creare a unei companii naţionale în domeniul energetic este o problemă internă a României şi responsabilitatea revine complet celor care iau această decizie, respectiv acţionarilor. Dar orice astfel de măsură trebuie să fie luată cu respectarea normelor din pachetul privind piaţa internă euro­peană în domeniul energiei, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Andris Piebalgs. Potrivit Rompres, domnia sa a adăugat că activităţile de producţie şi cele de transport de energie trebuie total separate.

Precizările purtătorului de cuvânt survin după ce premierul român, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că autorităţile de la Bruxelles trebuie să se informeze mai exact înainte de a face comentarii legate de proiectul de creare a unei companii naţionale în domeniul energetic.

Guvernul român intenţionează să înfiinţeze, în perioada următoare, o mare companie naţională în domeniul producerii, transportului şi distribuţiei de energie. Atât ministrul Economiei, Varujan Vosganian, cât şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu, au subliniat că formarea noii societăţi se va realiza în acord cu legislaţia care prevede separarea activităţilor de producţie, transport şi distribuţie a energiei, dar care permite, însă, deţinerea tuturor activelor în aceeaşi societate.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb