BUCUREŞTI DTZ Echinox a intermediat tranzacţionarea unei vile istorice la peste 4 milioane de euro

A.C.
Companii #Imobiliare / 9 octombrie 2014

Raluca Plaviţă, Senior Consultant DTZ

Raluca Plaviţă, Senior Consultant DTZ

Compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox anunţă tranzacţionarea la o valoare de peste patru milioane euro a unei proprietăţi de referinţă, vilă monument istoric potrivit Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, transmite un comunicat.

Clădirea a fost construită în 1930, dar a fost reconsolidată şi restaurată complet după 2000. Suprafaţa totală construită depăşeşte 2.200 mp, iar terenul aferent este de apromimativ 1.000 mp. Potrivit sursei citate, vila dispune de numeroase spaţii de parcare şi zone de relaxare.

"Această tranzacţie a fost una atipică, clientul fiind impresionat de proprietate şi achiziţionând-o într-un timp record. În general, pentru achiziţionarea unei proprietăţi de lux procesul de ofertare şi de selecţie este îndelungat şi formalizat, ajungând uneori la doi, trei ani", a declarat Raluca Plaviţă, Senior Consultant DTZ.

Compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox a intermediat în primele trei trimestre ale acestui an tranzacţii de vânzare pe segmentul rezidenţial de lux a căror valoare cumulată depăşeşte 8 milioane de euro. Vânzările pe acest segment au înregistrat o creştere de 100 % faţă de acelaşi interval al anului 2013.

Comparativ cu anii anteriori, cei mai activi clienţi pe acest segment au fost, pe lângă beneficiarii direcţi ai imobilelor, şi investitori locali, aceştia optând atât pentru vile, cât şi pentru apartamente în imobile noi, situate în zona de nord a capitalei. Bugetele pentru achiziţionarea unor astfel de proprietăţi de top încep de la 250.000 de euro şi pot ajunge până la câteva milioane de euro în cazul vilelor poziţionate în locaţii exclusiviste.

"Piaţa rezidenţială din Bucureşti oferă astăzi un număr relativ limitat de reşedinţe de top - locaţie, suprafeţe, finisaje şi facilităţi de excepţie - mai ales atunci când este vorba despre vile", se mai arată în sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb