Bugetul judeţului Ilfov creşte cu 31% datorită a două proiecte aprobate pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Reprezentanţii CJ Ilfov au scris, azi, pe Facebook, că în urma ultimei şedinţe a acestui for a fost rectificat bugetul local al Ilfovului pe 2023 în sumă totală de 544.318.286 de lei.
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea a primit o finanţare de 14.300.929 de lei pentru dotarea ambulatoriului. Vor fi achiziţionate echipamente care să uşureze activitatea personalului din ambulatoriu şi să permină realizarea unui act medical la standarde înalte, cum ar fi: aparate ecograf pentru pediatrie, onco-ginecologie, ATI, chirurgie, urologie, cardiologie şi endocrinologie, sistem de histeroscopie diagnostic, aparat pentru neuroreabilitarea robotică a membrelor superioare şi inferioare, aparat anestezie, monitor funcţii vitale, sistem video endoscopie digestivă cu electrocauter cu argon - plasmă coagulare.
Proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Ilfov" (SMID) a primit 114.314.759 de lei pentru implementare, fiind vorba despre investiţii pentru colectarea separată şi transportul deşeurilor reciclabile. Valoarea totală a investiţiei pentru prima componentă a SMID este de 190.270.525 de lei.