Bumerangul dobânzilor negative s-a întors la poarta băncilor centrale

Pornirea tiparniţei în zona euro nu a fost suficientă pentru readucerea economiilor supraîndatorate pe o traiectorie de creştere sustenabilă. Fidel promisiunii sale de a face totul pentru păstrarea monedei unice, Mario Draghi a trecut, în urmă cu doi ani, şi la aplicarea unor dobânzi negative pentru depozitele constituite de băncile comerciale la BCE.

Lăsând la o parte iresponsabilitatea unei astfel de măsuri, care intră în contradicţie directă cu natura economică a dobânzii, autorităţile europene au crezut că acest pas va stimula economia zonei euro prin încurajarea consumului şi a investiţiilor, în condiţiile în care alocarea fondurilor către investiţii ar fi trebuit să fie motivată de căutarea unor randamente mai ridicate.

Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg sau, altfel spus, reacţiile negative neaşteptate încep să se manifeste tot mai puternic.

"Această teorie economică nu s-a materializat şi în practică", scrie Gillian Tett în Financial Times, deoarece "investitorii acumulează numerar pentru a compensa disperarea economică". Afirmaţia sa porneşte de la datele US Association for Financial Professionals, conform cărora "entuziasmul trezorierilor companiilor pentru cash este cel mai ridicat din ultimii cinci ani".

Acelaşi "entuziasm" se manifestă şi la nivelul managerilor fondurilor de investiţii, care sunt "pesimişti cu privire la perspectivele economice şi capacitatea băncilor centrale de a creşte inflaţia".

Atitudinea jucătorilor de pe piaţă este de înţeles, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor cu randamente negative a ajuns la 13,4 trilioane de dolari săptămâna trecută, conform unor date din Financial Times, iar efectele sunt devastatoare asupra fondurilor de pensii.

"Este suprarealist", a declarat Gregory Peters, manager de investiţii la Prudential Fixed Income, care mai afirmă că "băncile centrale domină pieţele" şi "nu este vorba de acţiunea factorilor fundamentali".

Oare de ce se mai vorbeşte de pieţe? Nu există destule cuvinte în dicţionare pentru a descrie haosul creat tocmai de cei care ar trebuie să fie "macroprudenţi" şi să evalueze cel mai bine efectele pe termen lung?

"Tot mai mulţi investitori şi analişti sunt neliniştiţi de faptul că volumul mare al obligaţiunilor cu randamente negative distorsionează pieţele globale şi conduc la daune economice mai mari decât avantajele", mai scrie FT, iar Peters consideră că "sunt acceptate prea uşor randamentele negative".

Wall Street Journal subliniază că nici reducerea dobânzilor, în cazul băncilor centrale unde acestea sunt încă pozitive, nu mai funcţionează conform teoriilor din manualele de economie.

Exemplul oferit este cel al Băncii Noii Zeelande, care a redus recent dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 2%, însă moneda naţională s-a apreciat semnificativ.

Într-o analiză a opţiunilor Băncii Angliei, după ultima reducere a dobânzii de politică monetară şi extinderea programului de relaxare cantitativă, Eric Lonergan, manager la M&G Investments, scrie în Financial Times că "dobânzile reprezintă o forţă economică epuizată", iar "băncile centrale trebuie să regândească în întregime premisele politicii monetare dacă doresc să mai joace vreun rol în prevenirea recesiunii şi creşterea economică".

Inclusiv în Germania, cea mai mare şi mai stabilă economie a zonei euro, cetăţenii încep să fie tot mai îngrijoraţi. WSJ spune povestea unei vânzătoare de legume, care, în loc să consume mai mult şi să se conformeze modelelor teoretice ale băncilor centrale, a trecut la reducerea consumului, creşterea economisirii şi la achiziţia de aur. În opinia ei, "reducerea dobânzilor sub zero este o nebunie", după cum scrie WSJ.

Acelaşi fenomen se observă şi în Japonia, Danemarca, Elveţia sau Suedia, unde dobânzile de politică monetară au intrat în teritoriu negativ şi "consumatorii" sunt foarte îngrijoraţi cu privire la resursele financiare de care vor dispune la pensie.

"Oamenii împrumută şi cheltuiesc mai mult doar când sunt încrezători în viitor, iar dobânzile negative au un efect contrar, ele subminează încrederea", a declarat Andrew Sheets, de la Morgan Stanley, pentru Wall Street Journal.

În mediul de afaceri din Germania opiniile sunt similare. "Ciudata politică a dobânzilor negative nu ne-a motivat să investim mai mult", spune Hans-Gerd Wienands, director financiar al unei companii furnizoare de gaze industriale, "dimpotrivă, este un semnal că situaţia economică nu se îmbunătăţeşte".

Mulţi economişti din mediul academic, dar şi din sistemul bancar, sunt de părere că reacţia consumatorilor şi firmelor faţă de dobânzile negative reprezintă un rezultat al slabei comunicări din partea băncilor centrale.

Dar cum poate fi explicată raţional o acţiune care contravine raţionalităţii economice.

În cartea lor "O istorie a dobânzilor", Sidney Homer şi Richard Sylla scriu că nu au găsit niciun caz de dobânzi negative în ultimii 5.000 de ani. "Dacă acestea sunt primele dobânzi negative din ultimii 5.000 de ani, nu se poate spune că aceasta este şi cea mai gravă situaţie economică începând din 3.000 î.Hr?", întreabă retoric analistul american James Grant, fondatorul publicaţiei Interest Rate Observer. La conferinţa anuală organizată de New York Society of Security Analysts (NYSSA), Grant a declarat că "experimentul dobânzilor negative se va sfârşi foarte urât".

Dacă oamenii vor începe să-şi retragă masiv banii din bănci, pentru a-i "plasa" la saltea sau pentru a cumpăra aur, problema poate deveni dramatică pentru băncile centrale, deoarece reprezintă primul pas către pierderea încrederii în monedă şi amorsarea fenomenului hiperinflaţionist.

Oare până unde pot merge băncile centrale în teritoriul negativ al dobânzilor, dacă până şi o serie de bănci germane iau în considerare retragerea rezervelor de la banca centrală şi depozitarea lor, sub formă de numerar, în propriile seifuri?

Având în vedere procesul de creare a banilor în economia modernă, de către băncile comerciale prin intermediul creditării (n.a. vezi articolul "Înţelegerea naturii banilor este mai presus de înţelegerea produselor financiare (II)", BURSA, 06.05.2014), şi raportul dintre banii electronici şi moneda în formă fizică, extinderea fenomenului poate conduce la măsuri mult mai drastice, inclusiv interzicerea banilor în formă fizică.

Se va merge până acolo? Foarte posibil, dar este greu de crezut că se va alege această cale, în condiţiile în care masele freamătă tot mai mult şi nimeni nu ştie care este punctul de "fierbere".

În opinia lui James Grant, împingerea dobânzilor şi mai adânc în teritoriul negativ nu se poate face fără declanşarea unui "război împotriva numerarului". Analistul american mai recomandă investiţiile în aur, deoarece "valoarea aurului este invers proporţională cu încrederea în băncile centrale" şi "aurul trebuie văzut ca investiţie în dezordinea monetară".

Reacţia consumatorilor şi investitorilor în faţa dobânzilor negative arată că băncile centrale pot încerca să distorsioneze fenomene economice fundamentale, în încercarea disperată de a arăta că "modelele" lor funcţionează, însă nu pot schimba şi "toanele" realităţii.

Iar dacă modelele de politică monetară nu mai funcţionează, poate că bancherii centrali ar trebui să caute inspiraţie în alte opere de ficţiune, cum este "Discworld", unde Terry Pratchett scrie că "haosul este abundent oriunde se caută cât mai multă ordine şi învinge totdeauna ordinea pentru că este mai bine organizat".