Conacul Brătescu din Bran a luat naştere din dorinţa proprietarilor de a construi ceva autentic în spiritul locului, care să vorbească despre zonă. Conacul a fost construit de la zero. Construcţia lui a început în 2010 şi a fost finalizată în 2014, când a şi intrat în circuitul turistic.
Radu Brătescu, proprietarul Conacului Brătescu, ne-a declarat: "Am plecat cu gândul să construim o pensiune în Bran, nu ne-am propus să facem un conac, abia după ce am finalizat clădirea, ne-am gândit să-i dăm acest nume, de conac. S-a legat şi cu povestea tatălui meu care avea o căsuţă în Moeciu, iar prietenii lui spuneau că vin la conac, mai mult în glumă pentru că era o casă micuţă".