Bursă de combustibili la Hong Kong

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 iunie 2008

Bursă de combustibili la Hong Kong

Hong Kong-ul va lansa, la începutul anului viitor, o bursă pentru tranzacţionarea petrolului distilat şi a altor mărfuri, urmărind astfel să profite de cererea puternică de materii prime din China. Lansarea acestei pieţe ar putea fi sprijinită de "Barclays" Plc, "Morgan Stanley" şi "Citic Group".

Bursa va oferi contracte pe petrol distilat (combustibil) denominate în dolari, cu livrare în China, a anunţat Barry Cheung, preşedintele Hong Kong Mercantile Exchange. Potrivit spuselor lui Cheung, noua bursă, care va fi deţinută privat, a stârnit şi interesul "Lehman Brothers Holdings" Inc., "Merrill Lynch & Co." şi "Noble Group"­ Ltd. Structura acţionariatului va fi stabilită în câteva luni.

"Credem că acesta este un moment bun ca să lansăm o asemenea piaţă, întrucât volumul importurilor de materii prime din China a sporit semnificativ anul trecut", a precizat Cheung, adăugând: "Deşi există contracte similare în Singapore, ele nu acoperă nevoile importatorilor de combustibil din China".

China a importat 2,86 milioane tone metrice de combustibil în mai 2008, cu 17% mai mult decât în aceeaşi lună din 2007, potrivit cifrelor autorităţilor vamale din Beijing.

Hong Kong-ul urmăreşte să aibă o prezenţă mai puternică pe segmentul tranzacţiilor din Asia, unde pieţele rivale din Tokyo şi Singapore oferă contracte pe materii prime.

Analiştii sunt de părere, însă, că noua piaţă din Hong Kong va întâmpina dificultăţi, întrucât investitorii nu sunt familiarizaţi cu tranzacţiile cu combustibili. Specialiştii subliniază că Hong Kong-ul încearcă, acum, să facă ceea ce nu a reuşit piaţa rivală din Singapore. Aici au fost lansate contracte pe petrol şi combustibili, însă ele nu s-au bucurat de interes.

Bursa din Hong Kong intenţionează să lanseze şi contracte pe alte mărfuri, însă preşedintele acesteia nu a oferit detalii. Ca să devină operaţională, noua piaţă trebuie să primească, până la finele anului, aprobarea de la Hong Kong Securities & Futures Commission.

Piaţa condusă de Cheung ar putea deveni un rival pentru Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd., operatorul celei de-a treia burse de valori din Asia. Aceasta din urmă plănuieşte să lasneze contracte futures pe aur în luna octombrie şi nu exclude introducerea tranzacţiilor cu petrol. Totuşi, oficialii Hong Kong Exchanges & Clearing arată că aceste tranzacţii nu sunt o prioritate acum pentru piaţa pe care o conduc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb