Bursa de la Londra în cădere cu 8%, acţiunile băncilor s-au prăbuşit

Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iunie 2016

Principalul indice al Bursei de la Londra, FTSE 100, a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 8%, ceea ce a anulat peste 100 de miliarde de lire sterline (136,7 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră a principalelor companii din Marea Britanie, după ce ţara a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

În primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele FTSE 100 afişa o scădere de 7,94%, sau 500 de puncte, până la 5.840 de puncte, aceasta fiind cea mai mare diminuare procentuală înregistrată într-o singură zi de bursa londoneză după luna octombrie 2008, când pieţele mondiale s-au prăbuşit după colapsul băncii americane Lehman Brothers.

Cele mai afectate au fost acţiunile băncilor, titlurile Royal Bank of Scotland (RBS), Barclays şi Lloyds Banking Group înregistrând scăderi de aproape 30%, potrivit Agerpres.

Anterior, lira sterlină a atins vineri dimineaţă cea mai scăzută valoare din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american, în condiţiile în care 51,9% dintre britanici s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri din Uniunea Europeană (Brexit).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 30%

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7511
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0054
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.4343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb