Burse naţionale "UNESCO L"Oréal Pentru femeile din ştiinţă"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 11 noiembrie 2009

Activitatea tinerelor cercetătoare din România va fi susţinută, din acest an, prin acordarea de burse anuale private. În acest sens, UNESCO şi Grupul L"Oréal, ce derulează în parteneriat de peste 10 ani programul "For Women in Science", a lansat bursele naţionale "Pentru femeile din ştiinţă".

Pentru a îndeplini misiunea acestui program, Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi compania L"Oréal România au încheiat un parteneriat strategic cu Academia Română şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Richard Matalon, Country Managing Director L"Oréal Romania, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă: "Ne dorim ca acest program să devină un program de referinţă pentru lumea ştiinţifică din România şi ne propunem să sprijinim activitatea cercetătoarelor, prin bursele anuale, dar şi să încurajăm tinerele românce să îşi urmeze vocaţia."

La rândul său, Şerban Ursu, Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, a declarat: "Comisia Naţională a României pentru UNESCO se implică activ, pe termen lung, în acest proiect, pentru că ne dorim ca femeile cercetător să beneficieze de recunoaşterea pe care o merită. Ne-am propus să dezvoltăm şi în România o comunitate puternică a femeilor de ştiinţă".

Programul "UNESCO L"Oréal Pentru femeile din ştiinţă", derulat în România în acest an, a început pe 10 noiembrie 2009 şi se va încheia pe 1 iunie 2010, odată cu acordarea oficială a bursei. Aplicaţiile de înscriere în program trebuie trimise până la data de 28 februarie 2010, şi poate participa orice tânără cercetătoare din România, cu vârsta până în 35 de ani, inclusă în sistemul doctoral/postdoctoral în cadrul unei instituţii din ţara noastră.

Programul se desfăşoară pe trei niveluri:

1. premiile internaţionale anuale, acordate la nivel internaţional, pentru 5 cercetătoare care au înregistrat rezultate remarcabile în domeniul cercetării (în valoare de 100.000 USD fiecare);

2. bursele internaţionale acordate unui număr de 15 cercetătoare, în fiecare an, în urma înregistrării cercetătoarelor în program şi selecţiei realizate de un juriu prestigios, format din laureaţi ai premiului Nobel;

3. bursele naţionale, prin care ţările în care Grupul L"Oréal îşi desfăşoară activitatea recompensează, la nivel de ţară, activitatea femeilor cercetător, în parteneriat cu UNESCO şi alte instituţii de prestigiu din ţara respectivă. La aceste burse participă tinerele cercetătoare aflate în perioada doctoratului sau post-doctoratului.

Pentru primul an al programului "UNESCO L"Oréal Pentru femeile din ştiinţă", bursa de studiu, în valoare de 42.000 de lei, va reveni unei tinere cercetătoare a cărei activitate se desfăşoră în domeniul Ştiinţelor Vieţii. Bursa privată va fi utilizată pentru derularea de activităţi de cercetare ştiinţifică, pe lângă un institut de cercetare din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb