Bursele ANIS 2023 oferă granturi de 5.000 de euro cadrelor universitare ce folosesc metode inovatoare de predare

T.B.
Miscellanea / 4 septembrie 2023

Bursele ANIS 2023 oferă granturi de 5.000 de euro cadrelor universitare ce folosesc metode inovatoare de predare

Cadrele didactice universitare, inclusiv doctoranzii, pot înscrie până pe 24 septembrie proiecte pentru a obţine granturi de 5.000 de euro, fiecare, în cadrul programului Bursele ANIS, relatează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), transmis luni AGERPRES, la cea de-a şasea ediţie a programului, în urma evaluării, doar 11 proiecte selectate vor beneficia de o bursă în valoare de 5.000 de euro.

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată ţara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii şi care se încadrează într-unul dintre cele şapte domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 - 2024: Artificial Intelligence & Machine Learning; Big Data; Cybersecurity; Internet of Things (IoT); Blockchain; Virtual Reality; Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ.

Perioada de înscriere a proiectelor este 1 - 24 septembrie 2023, iar în premieră, în acest an, pot participa la program şi doctoranzii, nu doar asistenţii universitari şi lectorii.

Evaluarea proiectelor înscrise se va realiza în cursul lunii octombrie 2023, urmând ca bursele să fie anunţate public în cadrul evenimentului anual Gala Bursele ANIS programată pentru 15 noiembrie 2023.

La ediţiile anterioare, dintre cele 152 de proiecte înscrise, 56 au obţinut sponsorizări în valoare totală de 280.000 de euro. Până în prezent, în program au participat asistenţi universitari şi lectori de la 51 de facultăţi, aflate în 11 centre universitare din România.

Ediţia din acest an a Burselor ANIS este realizată cu sprijinul Adobe, Bitdefender, Booking Holdings, Deutsche Bank, Endava, Eviden, Softbinator Technologies şi Wipro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb