-Titlurile din Europa au înregistrat în mare parte creşteri în şedinţa de ieri, avansul ducând acţiunile de pe continent la cel mai înalt nivel din ultimele şase săptămâni, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) nu a dezamăgit, ci a confirmat aşteptările pieţei privind susţinerea economiei zonei euro şi readucerea inflaţiei către ţinta de 2%.
- BCE a redus ieri dobânda la facilitatea de depozite mai adânc în teritoriul negativ, la minus 0,5% de la minus 0,4%. Totodată, poate cel mai important, a anunţat că va reîn-cepe programul de achiziţie de active, de la 1 noiembrie, cu circa 20 miliarde de euro pe lună. Relaxarea cantitativă va ţine pe un termen nedeterminat a anunţat BCE, cel puţin până când condiţiile economice vor fi propice pentru o creştere a dobânzilor, se specifică într-un comunicat al băncii centrale.
- Indicele pan-european STOXX 600 creştea cu 0,34% în jurul orei 16:40, ora României, în timp ce DAX, al bursei din Frankfurt, se aprecia cu 0,36%.
- Titlurile companiei de băuturi Anheuser-Busch InBev urcau cu 3,3%, printre cele mai performante evoluţii de ieri din indicele pan-european, pe fondul anunţului că societatea ia din nou în considerare o ofertă publică iniţială la Hong Kong pentru divizia sa din Asia-Pacific, la doar două luni după anularea operaţiunii.
• London Stock Exchange
- Acţiunile London Stock Exchange (LSE) urcau ieri cu 0,14%, în contextul în care operatorul bursier era aşteptat să refuze oferta de cumpărare a Hong Kong Stock Exchange pentru suma de circa 37 miliarde de dolari, potrivit Financial Times.
- Criza politică din Marea Britanie a continuat, premierul Boris Johnson primind cereri de a anula suspendarea Parlamentului după publicarea unui document intern ce detalia un "worst-case scenario", intitulat Operaţiunea Yellowhammer, în eventualitatea unui Brexit dezordonat. Documentul vorbeşte despre proteste masive, blocaje în comerţ şi aprovizionare şi dezordine publică generală.
• Euronext Paris
- La Paris, titlurile operatorului de cale ferată şi producătorului de trenuri Alstom scădeau cu 4,77% după ce cel mai mare acţionar al societăţii, Bouygues, a anunţat că şi-a înstrăinat aproape jumătate din deţinerea avută în companie. Compania a vândut 13% din participaţie pentru 1,08 miliarde de euro, rămânând tot cel mai mare acţionar, cu 14,7%.
• Borsa Italiana
- Indicele italian FTSE MIB înregistra o creştere de 0,5%, ieri, cea mai bună din rândul pieţelor dezvoltate.
• New York Stock Exchange
- Acţiunea BCE ridică aşteptările pentru ca Fed, banca centrală a Statelor Unite, să reducă şi ea dobânzile la întâlnirea de politică monetară de săptămâna viitoare, din 17-18 septembrie. Aşteptări similare de stimulare sunt în pieţe şi de la Banca Centrală a Japoniei.
- Preşedintele american Donald Trump a atacat ieri, pe Twitter, atât Fed-ul, cât şi BCE-ul. El a acuzat banca centrală din Europa că purcede la deprecierea valorii monedei euro făcând exporturile americane mai scumpe.
- Consilierul pe comerţ al lui Trump, Peter Navarro, a declarat într-un interviu pentru Fox Business Network că Fed-ul trebuie să reducă dobânzile cu mai mult de doar 25 de puncte de bază la următoarea şedinţă, indicând aşteptările Casei Albe de la banca centrală americană.
- Pe Wall Street, în jurul orei 17:30,ora României, titlurile americane se tranzacţionau în creştere după ce cotaţiile futures s-au tranzacţionat de asemenea în teritoriul pozitiv înaintea deschiderii şedinţei oficiale de tranzacţionare, dând tendinţa începutului de zi. Indicele Standard & Poor's 500 urca cu 0,52%, la 3.016,44 de puncte, aproape de maximele istorice recente, iar Dow Jones Industrial Average cu 0,4%, la 27.244,60 de puncte, de asemenea în apropierea maximelor.
- Ieri, Statele Unite au decis o scurtă amânare a majorărilor de tarife pentru anumite bunuri chinezeşti, de la 1 octombrie la 15 octombrie, ca răspuns la o măsură similară din partea Chinei. De menţionat că pe 1 octombrie Beijingul sărbătoreşte 70 de ani de la înfiinţarea Chinei Comuniste, aceasta fiind ziua naţională a Chinei.
• Hong Kong Stock Exchange
- Bursele asiatice au crescut în mare parte ieri, în urma uşoarei detensionări între SUA şi China, concesiile menţionate având loc cu câteva zile înainte de o întâlnire planificată între negociatorii americani şi chinezi, la Washington.
- Acţiunile Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd., operatorul Bursei din Hong Kong, s-au depreciat cu 3,5%, la 237,4 dolari HK, în contextul informaţiilor privind res-pingerea ofertei pentru London Stock Exchange. Evoluţia a tras indicele Hang Seng în teritoriul negativ, care a pierdut 0,23%.
• Tokyo Stock Exchange
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,75% ieri, atingând maximul ultimelor patru luni după opt şedinţe consecutive de creşteri.