BURSELE DIN LUME Bursele europene au revenit pe creştere

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 14 martie 2012

Bursele europene au revenit pe creştere

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, ca urmare a sporirii peste aşteptări a încrederii întreprinzătorilor germani, în luna martie, dar şi pe fondul anunţului privind avansul vânzărilor retail din SUA, în februarie.

Titlurile "Raiffeisen Bank International" AG din Austria, a treia bancă din Europa de Est, au urcat cu 1,2%, la 25,14 euro. Tot la Viena, acţiunile "Erste Group Bank" AG au crescut cu 1,1%, la 18,20 euro.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au apreciat cu 2,4%, la 3,99 euro. Potrivit Fitch Ratings, "UniCredit" şi "Erste Group Bank" AG îşi menţin sprijinul pentru diviziile din Europa de Est.

Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au consemnat un avans de 1,6%, la 37,18 euro.

Acţiunile "La Caixa", cea mai mare bancă de economii din Spania, au câştigat 0,4%, afişând o cotaţie de 3,27 euro. Banca a confirmat, ieri, că a lansat discuţiile în vederea unei posibile fuziuni cu "Banca Civica" SA. Titlurile "Banca Civica" au urcat cu 3%, la 2,39 euro.

Titlurile "Axa" SA, cel mai mare asigurator din Fraţa, au avut un preţ de 12,12 euro, mai mare cu 1,5% faţă de ziua precedentă. Acţiunile rivalului german "Allianz" SE au urcat cu 0,8%, la 89,94 euro.

Titlurile "BHP Billiton" Plc, cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 1,4%, la 2.041 pence, ca urmare a avansului cotaţiilor metalelor. În acelaşi domeniu, acţiunile "Rio Tinto" Plc au urcat cu 1,7%, la 3.508 pence, cele ale "Xstrata" Plc - cu 0,7%, la 1.162,5 pence, iar titlurile "Kazakhmys" Plc - cu 2,2%, la 976 pence.

Acţiunile producătorului de autoturisme de lux "Audi" AG au scăzut cu 0,3%, la 598 euro. Compania germană poartă discuţii pentru preluarea producătorului italian de motociclete de lux "Ducati Motor Holding" SpA, conform unor surse anonime citate de Bloomberg.

La ora 16.55 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,8%, la 5.939,23 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 3.530,90, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1%, la 6.966,94.

Avans în SUA

Pe pieţele americane, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, pe fondul avansului vânzărilor retail în SUA.

Titlurile "Home Depot" Inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, au crescut cu 0,2%, la 48,71 dolari, iar cele ale "Best Buy" Co., cel mai mare distribuitor american de electronice, cu 0,5%, la 24,68 dolari.

Acţiunile "PepsiCo" Inc., al doilea producător mondial de băuturi răcoritoare, s-au apreciat cu 0,6%, la 64,35 dolari, la fel şi titlurile producătorului alimentar "Kraft Foods" Inc., care au ajuns la 38,35 dolari.

Acţiunile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au urcat cu 1,7%, la 8,13 dolari, iar cele ale băncii de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc., cu 2,6%, la 119,99 dolari.

La ora 10.50, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 1.378,60 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 13.029,19, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 3.005,75.

Optimism în Asia

Bursele din Asia au crescut ieri, pe fondul optimismului generat de adoptarea celui de-al doilea pachet de sprijin financiar pentru Grecia.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au urcat cu 1,4% pe piaţa din Hong Kong, la 68,80 dolari HK. Titlurile "Perfectech International Holdings" Ltd., producător de ambalaje care obţine aproape o treime din vânzări în Europa, s-au apreciat cu 1,4%, la 72 de cenţi HK.

Acţiunile "Esprit Holdings" Ltd., dis-tribuitor internaţional de îmbrăcăminte listat la Hong Kong, au crescut cu 0,1%, la 18,2 dolari HK, iar cele ale producătorului de cosmetice "L'Occitane International" SA - cu 1,5%, la 18,82 dolari HK.

Tot la Hong Kong, acţiunile producătorului rus de aluminiu "United Co. Rusal" au fost sus-pendate de la tranzacţionare. Miliardarul Viktor Vekselberg a demisionat din funcţia de preşedinte al "Rusal", după ce a avertizat că societatea s-a confruntat cu o "criză profundă", din cauza managementului prost şi a datoriilor mari.

Acţiunile "Billabong International" Ltd., producător australian de echipament de surfing, pentru care America este cea mai mare piaţă de desfacere, au câştigat 0,7%, afişând un curs de 2,80 dolari australieni. Investitorii anticipau că Statele Unite vor anunţa creşterea vânzărilor retail în februarie.

Titlurile "Kia Motors" Corp., producător auto sud-coreean care realizează aproape 20% din vânzări în America de Nord, au consemnat un avans de 1,3%, la 73.000 woni. Acţiunile companiei auto nipone "Toyota Motor" Corp. au avut o cotaţie de 3.415 yeni, mai mare cu 0,3% faţă de ziua precedentă.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător nipon de aparate foto digitale, au scăzut cu 0,7%, la 3.680 yeni, după ce Banca Japoniei a decis să nu extindă programul de achiziţii de active, iar yenul s-a apreciat.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,1%, la 9.899,08 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,2%, la 4.247,62, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1%, la 21.339,70.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb