Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii fiind din nou atenţi la informaţiile despre companii, după ce temerile legate de un război comercial s-au atenuat.
Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, s-au apreciat cu 0,5%, la 11,35 euro. Instituţia de credit caută un înlocuitor pentru actualul director general, John Cryan, pe fondul intensificării tensiunilor în interiorul Consiliului de supervizare cu privire la performanţele şi viitorul celui mai mare grup bancar german, potrivit unui articol publicat de cotidianul The Times, preluat de Reuters. În plus, "Deutsche Bank" a anunţat vânzarea operaţiunilor de private & corporate banking din Portugalia către grupul bancar spaniol "Abanca". Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii.
Acţiunile "GlaxoSmithKline" Plc, cel mai mare producător britanic de medicamente, au consemat un plus de 6,2%, la 1.368 pence. Compania a convenit preluarea participaţiei de 36,5% a grupului elveţian "Novartis" AG la compania lor mixtă de produse pentru îngrijirea sănătăţii, pentru 13 miliarde de dolari, în loc să depună o ofertă pentru o divizie a companiei americane "Pfizer" Inc. Acţiunile "Novartis" au câştigat 2,4%, ajungând la 76,16 franci.
Titlurile "Casino Guichard-Perrachon" SA au crescut cu 6,9%, la 40,15 euro, după ce compania franceză care deţine retailerul "Monoprix" a informat că a ajuns la un acord cu "Amazon.com" Inc. din SUA pentru a distribui produse alimentare din magazinele sale către membrii programului Amazon Prime Now.
Acţiunile "Ferguson" Plc, producător britanic de materiale de construcţii, au urcat cu 5,9%, la 5.436 pence, după ce acesta a anunţat că va plăti dividende speciale de un miliard de dolari. În plus, compania a raportat vânzări şi profituri în creştere pentru primul semestru din anul fiscal 2018.
Titlurile grupului suedez "Hennes & Mauritz" AB (H&M), al doilea retailer mondial de îmbrăcăminte, au scăzut cu 6,7%, la 119,02 coroane suedeze. Compania a raportat, ieri, cel mai mic profit trimestrial din ultimii 16 ani, în condiţiile în care grupul a acumulat un stoc record de haine nevândute în valoare de peste patru miliarde dolari.
La ora 16:31 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 2,1%, la 7.030,41 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,3%, la 5.132,91, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,8%, la 11.993,57.
• Avans uşor pe Wall Street
Pieţele din SUA au urcat uşor ieri, în deschidere, în contextul atenuării temerilor legate de războiul comercial.
Titlurile producătorului de software "Microsoft" Corp. s-au apreciat cu 2,3%, la 76,75 dolari, iar cele ale gigantului tehnologic "Apple" Inc. - cu 0,8%, la 174,12 dolari.
Acţiunile "Facebook" Inc., compania care deţine reţeaua de socializare Facebook, au scăzut cu 1,3%, la 157,94 dolari. Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a refuzat solicitarea Parlamentului britanic de a fi audiat în legătură cu scurgerea de date din scandalul "Cambridge Analytica", scrie The Independent. Şeful Facebook îşi va trimite, în schimb, unul dintre adjuncţii principali, a anunţat compania.
La ora 09:46, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,2%, la 2.663,48 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,03%, la 24.209,39, Nasdaq Composite - cu 0,02%, la 7.221,71.
• Asia, în avans
În Asia, acţiunile au crescut ieri, pe fondul atenuării tensiunilor comerciale dintre China şi SUA, după ce părţile şi-au arătat disponibilitatea să negocieze pe marginea tarifelor vamale.
Titlurile grupului siderurgic sud-coreean "Posco" au urcat cu 5,3%, la 345.500 woni, iar cele ale "Hyundai Steel" Co. - cu 3,6%, la 52.400 woni. Tot la Seul, acţiunile companiei auto "Hyundai Motor" Co. au înregistrat un avans de 3%, la 154.000 de woni, iar cele ale "Kia Motors" Corp. - de 1%, la 31.750 woni.
Titlurile companiei miniere australiene "OZ Minerals" Ltd. au câştigat 1,1%, ajungând la 9,10 dolari australieni, după ce aceasta a lansat o ofertă de preluare pentru "Avanco Resources" Ltd., societate ale cărei acţiuni au câştigat 101,3%, ajungând la 0,15 dolari australieni.
Titlurile producătorului japonez de electronice "Sony" Corp. s-au apreciat cu 3%, la 5.232 yeni, iar cele ale rivalului "Panasonic" Corp. - cu 5%, la 1.649,50 yeni, pe fondul scăderii monedei nipone faţă de dolar.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,7%, la 21.317,32 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,6%, la 2.452,06, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,7%, la 5.832,30.