BURSELE DIN LUME Bursele europene fluctuează, pe fondul evoluţiilor din sectorul minier şi cel energetic

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 23 februarie 2017

Bursele europene fluctuează, pe fondul evoluţiilor din sectorul minier şi cel energetic

Acţiunile de pe pieţele europene au fluctuat ieri, pe fondul evoluţiilor din sectorul minier şi cel energetic.

Titlurile companiei germane de utilităţi RWE AG au urcat cu 0,1%, la 13,44 euro. RWE a decis să anuleze dividendele pentru 2016.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare grup siderurgic german, s-au apreciat cu 4,6%, la 24,23 euro. "Ternium" SA a acceptat să achiziţioneze integral uzina deţinută de "ThyssenKrupp" în Brazilia - "CSA Cia Siderúrgica do Atlantico" SA - cu suma de 1,26 miliarde de euro.

Titlurile gigantului elveţian de inginerie ABB Ltd. au scăzut cu 0,1%, la 23,11 franci. ABB a descoperit "un caz sofisticat" de fraudă la subsidiara sa din Coreea de Sud, care îi va reduce profitul obţinut în 2016 cu aproape 100 de milioane de dolari.

Acţiunile grupului bancar spaniol BBVA SA au coborât cu 1,6%, la 6,13 euro. Banca va achiziţiona încă 9,95% din "Garanti Bank" din Turcia, pentru 859 de milioane de euro, majorându-şi astfel participaţia la aproape 50%.

Titlurile grupului aeronautic european "Airbus" SE au pierdut 1,5%, atingând 66,26 euro. Compania a anunţat că îşi va asuma costuri de 1,2 miliarde de euro pentru avionul de transport militar A400M, deşi a raportat venituri şi câştiguri mai ridicate pentru 2016.

La ora 16.48 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,3%, la 4.873,93 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,2%, la 11.987,01.

În SUA, acţiunile au coborât ieri, în deschidere, în aşteptarea publicării minutelor reuniunii Fed (banca centrală americană) din 31 ianuarie - 1 februarie.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA, s-au depreciat cu 0,4%, la 90,67 dolari.

Acţiunile "Microsoft" Corp., cel mai mare furnizor mondial de soft-ware, au consemnat un declin de 0,5%, la 64,17 dolari. "Microsoft" a confirmat că, în contradicţie cu planul iniţial, în acest an va lansa două upgrade-uri importante pentru sistemul său de operare, Windows 10.

La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 2.358,98 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 20.726,98.

La bursele din Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce, în ziua prece-dentă, indicii pieţelor americane au atins noi valori record în baza optimismului legat de accelerarea creşterii economiei mondiale.

Titlurile "Rakuten" Inc., companie niponă cu operaţiuni de retail, s-au apreciat cu 9,4%, la 1.129,5 yeni, după ce aceasta a anunţat un plan de răscumpărare de acţiuni la jumătate din preţul unei emisiuni lansate în 2015.

Acţiunile companiei industriale japoneze "Toshiba" Corp. au urcat cu 22%, la 225 yeni. Potrivit cotidianului Nikkan Kogyo, "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co. este interesată să depună o ofertă pentru preluarea operaţiunilor cu semiconductori aparţinând "Toshiba".

Titlurile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" au scăzut cu 0,8%, la 188,50 dolari taiwanezi.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 0,01%, la 19.379,87 puncte, Taiex al celei din Taipei a crescut cu 0,2%, la 9.778,78.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb