BURSELE DIN LUME / DATORITĂ SECTORULUI ALIMENTAR Pieţele europene, în primul avans din ultimele trei zile

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 iunie 2017

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, pentru prima oară în ultimele trei zile, în baza evoluţiei din sectorul alimentar, generată de o tranzacţie de preluare din SUA.

Titlurile "Nestle" SA, cel mai mare grup alimentar din lume, s-au apreciat cu 3%, la 83,45 franci elveţieni.

Acţiunile "International Consolidated Airlines Group" SA, compania-mamă a "British Airways", au urcat cu 0,8%, la 588,5 pence. Personalul navigant al "British Airways" va organiza o grevă de două săptămâni, în urma unei dispute îndelungate privind condiţiile salariale.

Titlurile "Renault" SA au câştigat 0,9%, ajungând la 82,95 euro. Acţionarii companiei auto franceze au aprobat joi, în Adunarea Generală anuală, pachetul salarial pe 2016 al şefului "Renault", Carlos Ghosn, a cărui remuneraţie a fost o sursă de conflict în ultimii ani.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 7.463,54 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 5.263,31.

În SUA, acţiunile au fluctuat vineri, după ce gigantul american al comerţului online, "Amazon.com" Inc., a anunţat că preia retailerul de alimente "Whole Foods Market" Inc., pe 13,7 miliarde de dolari.

Titlurile "Amazon.com" s-au apreciat cu 2,4%, la 987,71 dolari, iar cele ale "Whole Foods" - cu 29,1%, la 42,68 dolari.

Acţiunile lanţului de restaurante fast-food "McDonald's" Corp. au urcat cu 0,5%, la 151,99 dolari, deşi Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat încheierea parteneriatului mondial cu McDonald's.

Titlurile "Alphabet" Inc., compania-mamă a "Google", au coborât cu 0,2%, la 958,62 dolari. Comisia Europeană ar putea amenda "Google" cu peste un miliard de euro pentru că abuzează de poziţia dominantă deţinută pe piaţa căutărilor online, potrivit Financial Times, care citează surse apropiate situaţiei.

Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,03%, la 2.433,15 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 21.384,28.

Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate în Asia au crescut vineri, ca urmare a deprecierii monedei nipone faţă de dolar, după ce Banca Japoniei a decis să nu-şi modifice politica monetară.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. s-au apreciat cu 1,1%, la 722,6 yeni, iar cele ale "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. - cu 0,9%, la 4.321 yeni.

Acţiunile "Toshiba" Corp. au câştigat 1,6%, ajungând la 321,6 yeni. Un grup format din fondul american de investiţii "Bain Capital" şi investitori jaonezi a oferit circa 2.100 de miliarde de yeni (19 miliarde dolari) pentru divizia de cipuri a "Toshiba", potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., producător de minereu de fier din Australia, au coborât cu 0,2%, la 4,70 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiilor acestei materii prime. Tot în sectorul minier, titlurile "Rio Tinto" Ltd. s-au depreciat cu 0,3%, la 60,08 dolari australieni, iar cele ale "BHP Billiton" Ltd. - cu 0,1%, la 22,99 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,6%, la 19.943,26 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,2%, la 5.774,03.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb