BURSELE DIN LUME / DUPĂ ŞTIREA CĂ BANCA ESTE PE PUNCTUL SĂ SE ÎNŢELEAGĂ PENTRU ÎNCHIDEREA ANCHETEI DIN SUA "Deutsche Bank" readuce creşterea pe pieţele europene şi americane

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 octombrie 2016

"Deutsche Bank" readuce creşterea pe pieţele europene şi americane

Bursele europene au urmat un curs pozitiv în a doua parte a zilei de vineri, în condiţiile în care "Deutsche Bank" AG a revenit pe creştere, pe fondul atenuării temerilor investitorilor cu privire la sănătatea financiară a băncii germane.

Titlurile "Deutsche Bank", cea mai mare bancă germană, s-au apreciat cu 14%, la 11,67 euro. Directorul general al băncii, John Cryan, le-a spus angajaţilor, printr-o scrisoare, că instituţia se bazează pe fundamente solide, iar percepţia pieţelor financiare nu trebuie să îi afecteze operaţiunile cotidiene, conform Reuters. În plus, agenţia France-Presse a informat că instituţia de credit din Germania este pe punctul să ajungă la un acord amiabil de 5,4 miliarde de dolari cu Departamentul de Justiţie din SUA, suma reprezenatând mai puţin de jumătate din solicitarea iniţială a autorităţilor SUA pentru încheirea unei anchete privind vânzarea de titluri garantate ipotecar.

Acţiunile grupului bancar olandez "ING Groep" NV au urcat cu 1,2%, la 10,99 euro. Banca va anunţa, astăzi, un plan de reorganizare care prevede eliminarea mai multor mii de locuri de muncă, informează cotidianul Het Financieele Dagblad, citând surse din interiorul ING.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă italiană, au câştigat 1,8%, ajungând la 2,07 euro. Italia i-a solicitat Comisiei Europene, recent, mai mult timp pentru vânzarea a patru bănci mici - Banca Marche, Banca Etruria, CariChieti şi CariFerrara -, care au fost reorganizate după salvarea lor, anul trecut.

Acţiunile "Airbus Group" SE au crescut cu 1%, la 53,84 euro. Compania a prezentat, la finele săptămânii trecute, un plan de reorganizare internă în baza căruia toate diviziile vor fi combinate într-o singură entitate.

Titlurile companiei auto franceze "Renault" SA au înregistrat un avans de 1,3%, la 73,14 euro. Alianţa "Renault-Nissan" şi grupul german "Daimler" AG estimează posibilităţi limitate pentru extinderea parteneriatului lor, deoarece proiectele cele mai importante sunt deja în derulare, transmite Bloomberg.

Acţiunile "Daimler" au avut un preţ de 62,66 euro, cu 2,1% mai mare decât în ziua precedentă.

Titlurile companiei italiene "Luxottica Group" SpA, producător de ochelari, au scăzut cu 1,4%, la 42,52 euro.

Directorul de vânzări pentru China al companiei, Paolo Ciarlariello, a părăsit producătorul de ochelari, conform Reuters.

Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a crescut cu 0,1%, la 4.448,26 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1%, la 10.511,02.

În SUA, acţiunile s-au apreciat vineri, în condiţiile în care temerile legate de sănătatea băncilor europene s-au mai atenuat.

Titlurile "Citigroup" Inc., al treilea mare grup bancar din Statele Unite, s-au apreciat cu 3,1%, la 47,23 dolari, iar cele ale rivalului mai mare "Bank of America" Corp. - cu 3,2%, la 15,65 dolari. Acţiunile băncii de investiţii "Morgan Stanley" au câştigat 3,3%, ajungând la 32,06 dolari.

Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail din lume, au urcat cu 2%, la 72,12 dolari, iar cele ale producătorului de bunuri de larg consum "Procter & Gamble" Co. - cu 1,7%, la 89,75 dolari, după ce distribuitorul "Costco Wholesale" Corp. a anunţat rezultate peste aşteptări. Acţiunile acestuia din urmă au înregistrat un plus de 3,4%, la 152,51 dolari.

Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,8%, la 2.168,27 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 18.308,15.

La bursele din Asia, acţiunile au scăzut vineri, din cauza temerilor legate de capacitatea "Deutsche Bank" de a face faţă costurilor legale, dat fiind că pieţele din regiune s-au închis înaintea apariţiei noilor informaţii privind banca.

Titlurile societăţii financiare "AIA Group" Ltd. au coborât cu 1,9%, la 51,55 dolari Hong Kong, iar cele ale "Commonwealth Bank of Australia" - cu 1,5%, la 72,40 dolari australieni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar nipon, au pierdut 2,1%, ajungând la 505,1 yeni.

Titlurile "Alkem Laboratories" Ltd., companie farmaceutică din India, au consemnat un declin de 8,3%, la 1.661,25 rupii. Societatea a primit un raport de la autoritatea de reglementare din SUA, în care sunt evidenţiate câteva deficienţe la fabrica sa.

Acţiunile constructorului japonez de maşini "Nissan Motor" Co. s-au depreciat cu 2,1%, la 982,7 yeni. Compania vrea ca Marea Britanie să promită compensaţii pentru orice taxe rezultate în urma Brexit-ului, altfel ar putea retrage o posibilă nouă investiţie în cea mai mare fabrică auto din ţară, potrivit The Guardian.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong au coborât cu 1,9%, la 23.297,15 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,7%, la 5.435,92.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb