BURSELE DIN LUME Europa, în declin din cauza sectorului minier

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 4 mai 2017

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, ca urmare a declinului din sectorul materiilor prime.

Titlurile gigantului minier "BHP Billiton" Plc s-au depreciat cu 3,1%, la 1.133,5 pence.

Acţiunile "Volkswagen" AG (VW), cel mai mare producător auto din lume, au coborât cu 0,9%, la 145,95 euro, deşi acesta a raportat unul din cele mai ridicate profituri trimestriale înregistrate vreodată.

Titlurile "Engie" SA, cea mai mare companie de utilităţi din Franţa, au avut un preţ neschimbat faţă de ziua anterioară: 13,18 euro. Sindicatul CGT a informat că "Engie" intenţionează să concedieze cel puţin 1.900 de angajaţi până în 2019 şi să-şi externalizeze serviciile de retail în ţări unde costurile cu forţa de muncă sunt mai scăzute. Însă, reprezentanţii companiei franceze au declarat că cifra anunţată de sindicalişti" nu reflectă realitatea".

Acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, cea mai mare bancă de retail din Italia, au urcat cu 0,2%, la 2,68 euro. Banca negociază vânzarea unor credite neperformante de 2,5 miliarde de euro către un consorţiu, potrivit unor surse citate de Reuters.

La ora 16.38 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 7.228,26 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.296,08.

În SUA, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, în deschidere, după ce, marţi seara, "Apple" Inc. a raportat rezultate dezamăgitoare.

Titlurile gigantului tehnologic "Apple" s-au depreciat cu 2%, la 144,59 dolari. Tot în acest sector, acţiunile "Microsoft" Corp. au coborât cu 0,3%, la 69,07 dolari, iar cele ale "International Business Machines" Corp. (IBM) - cu 0,1%, la 159,02 dolari.

La ora 10.05, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,1%, la 20.920,08, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 6.068,97.

În Asia, cu excepţia Japoniei, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul declinului din Australia, generat de aşteptarea deciziei de politică monetară din SUA.

Titlurile "National Australia Bank" Ltd. s-au depreciat cu 2,7%, la 33,09 dolari australieni, iar cele ale "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. - cu 2,8%, la 31,35 dolari australieni.

Acţiunile "DBS Group Holdings" Ltd. din Singapore au urcat cu 4,9%, la 20,83 dolari singaporezi, după ce grupul bancar a reportat un profit trimestrial peste aşteptări.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 1%, la 5.892,34 puncte (cel mai puternic declin din martie), Straits Times al pieţei din Singapore a urcat cu 0,8%, la 3.237,81 (cel mai ridicat nivel din iulie 2015).

Bursele din Japonia, Coreea de Sud şi Hong Kong au fost închise ieri (sărbători naţionale).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb