BURSELE DIN LUME Investitori dezamăgiţi pe pieţele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 februarie 2019

Investitori dezamăgiţi pe pieţele din Europa

Bursele din Europa au scăzut ieri, după unele raportări financiare care au dezamăgit analiştii.

Titlurile grupului francez de telecomunicaţii "Orange" SA au coborât cu 0,6%, la 13,56 euro. Compania se aşteaptă, în 2019, la o creştere mai lentă a profitului său ajustat înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) faţă de 2018, din cauza concurenţei mai puternice din Franţa.

Acţiunile constructorului auto francez "Renault" SA s-au depreciat cu 0,5%, la 59,66 euro. Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a înrăutăţit de la "stabilă" la "negativă" perspectiva de rating a "Renault" şi a confirmat ratingul pe termen lung la "BBB", şi calificativul pe termen scurt la "A-2".

Titlurile grupului energetic francez "Engie" SA au pierdut 0,7%, ajungând la 14,02 euro. Compania va prezenta un plan de reducere a costurilor, menit să majoreze profitul său cu un miliard de euro, anunţă publicaţia financiară Les Echos. Planul va fi anunţat săptămâna viitoare, a informat Les Echos.

Acţiunile grupului bancar suedez "Swedbank" AB au scăzut cu 9%, la 165,6 coroane, după pierderile semnificative de miercuri, când a fost publicată o informaţie privind implicarea acestuia într-un scandal regional legat de spălare de bani, în care este inclusă şi "Danske Bank" AS.

Titlurile "Deutsche Telekom" AG au coborât cu 0,3%, la 14,53 euro, deşi compania germană de telefonie a anunţat că se aşteaptă la o creştere a veniturilor şi profiturilor în 2019, deoarece directorul general Tim Hoettges caută să finalizeze o fuziune cheie din SUA şi să dezvolte serviciile 5G.

La ora 17.00 (ora României), indicele OMX Stockholm 30 al pieţei din Stockholm a scăzut cu 0,4%, la 1.581,94 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,05%, la 5.193,35, DAX al Bursei din Frankfurt a crescut cu 0,1%, la 11.418,03.

SUA, în scădere

Pe Wall Street, acţiunile au scăzut uşor ieri dimineaţă, după publicarea unor date nefavorabile economiei SUA. Pieţele sunt atente şi la rezultatul negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi China. Potrivit unor surse citate de Reuters, cele două mari economii au început să redacteze angajamentele de principiu referitoare la cele mai dificile subiecte ale negocierilor lor comerciale, marcând cele mai importante progrese făcute până în prezent în războiul comercial.

Titlurile companiei auto "Ford Motor" Co. s-au depreciat cu 0,5%, la 8,90 dolari, iar cele ale constructorului de maşini electrice "Tesla" Inc., cu 0,6%, la 300,72 dolari.

Acţiunile gigantului tehnologic "International Business Machines" Corp. au coborât cu 0,3%, la 137,60 dolari, însă cele ale producătorului de software "Oracle" Corp. au urcat cu 0,09%, la 51,82 dolari.

La ora 10.07, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 2.772,51 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 25.856,62, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 7.437,42.

Asia, în urcare

În Asia, acţiunile au crescut ieri, în majoritate, investitorii aşteptând rezultatul negocierilor comerciale SUA-China.

Titlurile producătorului chinez de computere personale "Lenovo Group" Ltd. au urcat cu 11,9% pe piaţa din Hong Kong, la 6,67 dolari HK, după ce acesta a anunţat că a revenit la profit în cel de-al treilea trimestru fiscal, după pierderile din perioada similară a lui 2018.

Acţiunile "Cathay Pacific Airways" Ltd. s-au apreciat cu 4,3%, la 13,60 dolari HK. Compania aeriană din Hong Kong a raportat creşterea cu 7,4% a numărului de pasageri pe care i-a transportat în ianuarie.

Titlurile "Great Wall Motor" Co., producător chinez de autoturisme, au câştigat 4,6%, ajungând la 7,89 yuani. Compania a anunaţ că îşi vinde divizia de leasing auto "Tianjin Great Wall Car Sharing Service" către compania-mamă a acesteia, "Baoding Great Wall Holdings", pe 464,2 milioane de yuani (69,3 milioane de dolari).

Acţiunile producătorului sud-coreean de cipuri "SK Hynix" Inc. au crescut cu 1,3%, la 76.700 woni. Compania a anunţat că vrea să investească 107 miliarde de dolari în construcţia a patru fabrici.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice, au înregistrat un plus de 0,1%, la 46.950 woni. Compania a lansat telefonul flexibil şi a prezentat alte trei modele diferite de Galaxy S10.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat cu 0,4%, la 28.629,92 puncte, Shenzhen Composite al celei din Shenzhen a scăzut cu 0,3%, la 8.451,71, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,05%, la 2.228,66.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb