BURSELE DIN LUME Investitorii, atenţi la deciziile Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 19 septembrie 2019

Investitorii, atenţi la deciziile Fed

Bursele din Europa au crescut ieri, investitorii aşteptând decizia de politică monetară a băncii centrale americane (Fed).

London Stock Exchange

- Titlurile Royal Dutch Shell Plc., producător de petrol anglo-olandez, s-au apreciat cu 0,3% la ora locală 14.09, ajungând la 2.341,50 pence, după ce preţurile de pe piaţa de profil au început să se stabilizeze, înregistrând o scădere uşoară în urma anunţului Arabiei Saudite că va relua în totalitate, până la sfârşitul acestei luni, producţia blocată de atacurile de sâmbătă.

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,03% la ora 14.10, până la 7.318,63 puncte.

Euronext Paris

- Acţiunile Airbus SE au câştigat 0,3%, atingând 122,30 euro la ora locală 14.56. Constructorul de avioa-ne a revizuit ieri în creştere estimările privind cererea de profil în următorii 20 de ani, pe fondul extinderii expansiunii noilor hub-uri industriale din Asia, dar a avertizat asupra consecinţelor sporirii protecţionismului.

- Titlurile BNP Paribas SA, cel mai mare grup bancar francez, s-au depreciat cu 0,05%, la 43,86 euro, însă cele ale rivalului mai mic Societe Generale SA au urcat cu 0,5%, la 25,368 euro, în aşteptarea deciziei Fed.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,08%, la 5.620,21 puncte la ora 14.58.

Deutesche Börse

Acţiunile grupului german de utilităţi E.ON SE au înregistrat un plus de 0,8%, la 9 euro la ora 15.03. E.ON a angajat banca franceză BNP Paribas pentru consultanţă în vânzarea unui furnizor de energie din Cehia, pe care l-a dobândit odată cu preluarea rivalului Innogy SE, conform unor surse citate de Bloomberg.

Indicele DAX a câştigat 0,1%, ajungând la 12.387,86.

Athens Stock Exchange

- Acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE) au scăzut cu 0,08%, la 12,67 euro în jurul orei locale 16.00. Compania de telefonie a anunţat că a obţinut 500 de milioane de euro (553 de milioane de dolari) de pe pieţe cu o nouă emisiune de obligaţiuni pe şapte ani.

- Indicele ASE s-a apreciat cu 1,1%, la 871,69 puncte.

New York Stock Exchange

- Pieţele americane au scăzut ieri, în deschidere, în aşteptarea concluziilor reuniunii de politică monetară a Fed.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co., cel mai mare grup bancar din SUA, s-au depreciat cu 0,2%, la 118,33 dolari la ora locală 09.42.

- Acţiunile United Parcel Service Inc. au scăzut cu 1,5%, la 120,58 dolari. UPS Ventures, divizia de venture capital a UPS, achiziţionează un pachet minoritar de acţiuni la TuSimple, companie care dezvoltă tehnologii de conducere autonomă.

- La ora 09.43, indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,2%, la 27.069,64 puncte, S&P 500 - cu 0,3%, la 2.997,25.

Nasdaq

- Titlurile Amazon.com Inc. s-au depreciat cu 0,2%, la 1.819,04 dolari la ora 09.44. Retailerul online a început să angajeze proprii săi şoferi în Germania, unde intenţionează să înfiinţeze peste 11 centre de distribuţie noi, ca să-şi extindă afacerile de livrare a coletelor pe a doua sa mare piaţă.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,3%, la ora 09.45, ajungând la 8.159,92 puncte.

Tokyo Stock Exchange

- Acţiunile Nissan Motor Co. au pierdut 0,4%, atingând 714 yeni. Compania încearcă să-şi vândă operaţiunile de distribuţie a componentelor şi materiilor într-o tranzacţie care poate fi evaluată la aproximativ un miliard de dolari, sumă care include şi asumarea datoriilor, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

- Titlurile producătorului de utilaje Komatsu Ltd. s-au depreciat cu 0,8%, la 2.494 yeni, iar cele ale producătorului de electronice Sony Corp. - cu 2,2%, la 6.397 yeni, după anunţul privind declinul exporturilor Japoniei cu 8,2% în august, în ritm anual.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,2%, la 21.960,71.

Sydney Stock Exchange

Titlurile producătorului de petrol Santos Ltd. au consemnat un declin de 1,7%, la 7,71 dolari australieni, iar cele ale rivalului Woodside Petroleum Ltd. - de 2,5%, la 32,52 dolari australieni, în condiţiile în care cotaţiile ţiţeiului au avut un curs mixt.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,2%, la 6.681,60 puncte.

Hong Kong Stock Exchange

- Acţiunile PetroChina Co. au înregistrat un minus de 1,6%, la 4,24 dolari HK, iar cele ale China Petroleum & Chemical Corp. - de 2,1%, la 4,76 dolari HK.

- Indicele bursier Hang Seng a scăzut cu 0,1%, la 26.754,12 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb