BURSELE DIN LUME Investitorii - interesaţi de titlurile de stat americane, în defavoarea acţiunilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 26 aprilie 2018

SMI

SMI

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, investitorii fiind mai interesaţi de titlurile de stat americane - datorită randamentelor - decât de acţiuni.

Titlurile companiei auto germane "Daimler" AG au coborât cu 0,1%, la 64,46 euro. Conducerea "Daimler" declară că nu există indicii că cel mai mare acţionar, miliardarul Li Shufu, intenţionează o preluare ostilă, după ce a achiziţionat anul acesta o participaţie de nouă miliarde de dolari în grupul german.

Acţiunile grupului auto german "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) au consemnat un declin de 1,1%, la 89,29 euro. BMW a prezentat ieri, la salonul auto de la Beijing, primul SUV electric iX3, care va fi fabricat de companie în China, cu intenţia de a exporta noul model inclusiv în Statele Unite.

Titlurile băncii elveţiene "Credit Suisse Group" AG au urcat cu 4,4%, la 16,91 franci, după ce aceasta a raportat creşterea cu 57% a profitului înainte de taxe în trimestrul întâi.

La ora 16.51 (ora României), indicele DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,4%, la 12.374,47 puncte, SMI al pieţei din Zurich - cu 0,8%, la 8.725,10.

În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, pe fondul avansului titlurilor de stat.

Titlurile "Comcast" Corp., proprietarul postului de televiziune NBC şi al studioului Universal Pictures, au pierdut 0,4%, atingând 33,23 dolari. Compania a depus o ofertă de 22 miliarde de lire sterline (31 de miliarde de dolari) pentru preluarea grupului britanic "Sky" Plc.

Acţiunile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au urcat cu 0,2%, la 163,32 dolari. "Apple" va începe să transfere în următoarele luni miliarde de euro în Irlanda, după ce a ajuns la un acord referitor la un cont în care să fie păstrate cele 13 miliarde de euro solicitate de Uniunea Europeană ca taxe retroactive.

La ora 09.52, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 2.624,53 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 6.964,48.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, urmând cursul pe care s-a înscris Wall Street-ul în ziua anterioară, pe fondul avertismentelor legate de profiturile unor companii.

Titlurile producătorului japonez de medicamente "Takeda Pharmaceutical" Co. au coborât cu 7%, la 4.510 yeni, după ce acesta şi-a majorat oferta de preluare pentru compania irlandeză "Shire" Plc.

Acţiunile grupului petrolier nipon "Inpex" Corp. s-au depreciat cu 1,8%, la 1.391 yeni, iar cele ale "PetroChina" Co. - cu 1,7%, la 5,76 dolari Hong Kong, ca urmare a declinului overnight al cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 22.215,32 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1%, la 30.328,15. Bursele din Australia şi Noua Zeelandă au fost închise ieri, de sărbătoarea naţională Anzac (comemorarea eroilor).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb