Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, înaintea unui discurs al preşedintelui american Donald Trump cu privire la evoluţia negocierilor comerciale SUA-China.
• London Stock Exchange
- Acţiunile Vodafone Group Plc au urcat cu 5,7% la ora 14.58, ajungând la 169,36 pence. Vânzările trimestriale ale grupului britanic de telefonie au revenit pe creştere în trimestrul al treilea din 2019, pe fondul îmbunătăţirii pieţelor din Spania, Italia şi Africa de Sud, ceea ce va atenua presiunile asupra directorului general Nick Read.
- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,6% la ora 14.59, până la 7.370,58 puncte.
• Deutsche Börse
- Titlurile Deutsche Bank AG, cel mai mare grup bancar german, s-au apreciat cu 0,3%, la 6,93 euro la ora 15.50, iar cele ale rivalului mai mic Commerzbank AG - cu 2,6%, la 5,71 euro. Comisia Europeană ar putea propune până în luna iunie 2020 noi reglementări privind capitalul băncilor în UE, pentru a introduce o reformă care a fost acceptată pe plan global în urmă cu aproape doi ani, a afirmat ieri comisarul european pentru servicii financiare, Valdis Dombrovskis.
- Acţiunile Continental AG au pierdut 2,4% la ora 15.46, atingând 128,04 euro. Profitul operaţional ajustat al producătorului de componente auto a scăzut cu 20% în trimestrul al treilea din 2019.
- Indicele DAX a câştigat 0,6%, ajungând la 13.277,06 la ora 15.47.
• Euronext Brussels
- Titlurile producătorului de bere Anheuser-Busch InBev NV au consemnat un plus de 1,2%, la 72,02 euro la ora 15.48. Societatea va cumpăra res-tul pe care nu-l deţine la Craft Brew Alliance Co., într-un acord care evaluează compania americană la aproximativ 321 de milioane de dolari.
- Indicele BEL 20 a crescut cu 0,6%, la 3.892,14 puncte la ora 15.49.
• Borsa Italiana
- Acţiunile operatorului italian de televiziune Mediaset SpA au urcat cu 2,4%, la 2,78 euro la ora 16.05, după ce acesta şi-a majorat la 15,1% participaţia deţinută la rivalul german ProSiebenSat.1 Media, ca parte a planurilor de consolidare a industriei TV din Europa.
- Indicele FTSE MIB a crescut cu 1,1%, la 23.754,03 la ora 16.05.
• New York Stock Exchange
Pieţele americane au avut un curs pozitiv ieri dimineaţă, în aşteptarea discursului preşedintelui Trump.
- Acţiunile Uber Tech-nologies Inc. s-au apreciat cu 1% la ora 10.07, ajungând la 27,40 dolari. Co-fondatorul Uber Travis Kalanick a înstrăinat aproape 21% din acţiunile deţinute la compania de ride-hailing, în valoare de aproape 547 de milioane de dolari, după expirarea unei perioade de restricţionare a vânzării.
- Titlurile serviciului de microblogging Twitter Inc. s-au depreciat cu 0,5%, la 29,19 dolari la ora 10.08. Compania va facilita raportarea informaţiilor înşelătoare legate de procesul de votare la alegerile care vor avea loc în Marea Britanie pe 12 decembrie, la mai puţin de o lună de la intrarea în vigoare a interzicerii publicităţii politice la nivel global.
- La ora 10.09, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,4%, la 3.098,87 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 27.742,42.
• Sydney Stock Exchange
Bursele din Asia au urcat ieri, după ce, în ziua precedentă, indicele american Dow Jones Industrial Average a consemnat un record maxim.
- Titlurile producătorului de ţiţei Woodside Petroleum Ltd. au urcat cu 0,03%, la 34,13 dolari australieni, iar cele ale Santos Ltd. - cu 0,6%, la 8,15 dolari australieni, ca urmare a avansului preţurilor de pe piaţa de profil.
- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,3%, la 6.753 puncte.
• Tokyo Stock Exchange
- Titlurile producătorului de utilaje Komatsu Ltd. au crescut cu 0,4%, la 2.676 yeni, iar cele ale producătorului de electronice Sony Corp. - cu 1,2%, la 6.767 yeni, pe fondul deprecierii monedei nipone faţă de dolar.
- În acelaşi context, acţiunile Honda Motor Co. au câştigat 0,9%, afişând un preţ de 3.229 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 0,8%, la 23.520,01.
• Shanghai Stock Exchange
- Acţiunile China Construction Bank Corp. s-au apreciat cu 0,3%, la 7,24 yuani, cele ale Agricultural Bank of China Ltd. - tot cu 0,3%, la 3,24 yuani. Banca centrală a Chinei a anunţat că, în octombrie, creditarea bancară a scăzut în ţară până la 661,3 miliarde yuani, de la 1,69 trilioane de yuani în septembrie. Analiştii aşteptau un volum al creditării de 800 de miliarde de dolari.
- Indicele Shanghai Composite a urcat cu 0,2%, la 2.914,82 puncte.