BURSELE DIN LUME Scăderi pe pieţele acţiunilor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iunie 2013

Bursele europene s-au înscris pe un curs negativ vineri, pe fondul temerilor legate de politica viitoare a Federal Reserve SUA.

Titlurile "Nestlé" SA, cea mai mare companie alimentară din lume, s-au depreciat cu 1,9%, la 63,45 franci elveţieni.

Acţiunile companiei aeriene irlandeze low-cost "Ryanair Holdings" Plc au pierdut 1,6%, ajungând la 6,85 euro. Operatorul de transport ar putea fi obligat să-şi vândă participaţia de 30% de la "Aer Lingus", conform unei solicitări a Comisiei pentru Concurenţă din Marea Britanie.

Acţiunile lanţului retail "Carrefour" SA din Franţa au scăzut cu 1,5%, la 22,82 euro. Compania s-a aliat cu societatea africană de distribuţie CFAO, ca să-şi extindă prezenţa în Africa.

Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au urcat cu 0,5%, la 62,11 pence. Banca a decis să vândă un portofoliu de credite ipotecare din SUA pentru 3,3 miliarde lire sterline.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,1%, la 6.583,09 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 3.948,59.

În SUA, acţiunile au scăzut vineri, investitorii anticipând că Federal Reserve îşi va reduce achiziţiile de obligaţiuni.

Titlurile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail din lume, s-au depreciat cu 1%, la 74,84 dolari, la fel şi cele ale distribuitorului de amenajări interioare "Home Depot" Inc., care au ajuns la 78,66 dolari.

Acţiunile băncii "Citigroup" Inc. au coborât cu 2,4%, la 51,99 dolari.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,4%, la 1.630,74 puncte, Dow Jones Industrial Average - tot cu 1,4%, la 15.115,57.

În Asia, acţiunile au scăzut vineri, cele mai mari pierderi înregistrându-le liniile maritime din Japonia, ca urmare a declinului cu 6% a indicelui Baltic Dry, în luna mai.

Titlurile "Mitsui O.S.K Lines" Ltd., a doua companie maritimă din Japonia - după valoarea de piaţă - au coborât cu 4,2%, la 369 yeni, iar cele ale "Nippon Yusen" KK, cea mai mare din ţară, cu 1,9%, la 266 yeni.

Acţiunile companiei auto "Honda Motor" Co. au scăzut cu 1,2%, la 3.830 yeni, ca urmare a aprecierii yenului.

Titlurile "Singapore Airlines" Ltd. au pierdut 0,9%, ajungând la 10,74 dolari singaporezi (cel mai redus nivel de închiere din ultima lună). Compania aeriană a plasat o comandă de avioane de 17 miliarde dolari, ceea ce a generat temeri în rândul investitorilor în privinţa dividendelor viitoare.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1,4%, la 13.774,54 puncte, Straits Times al pieţei din Singapore a scăzut cu 0,7%, la 3.311,37.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb