BURSELE DIN LUME Temeri pe pieţele acţiunilor din Europa şi SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 30 mai 2013

Acţiunile de pe pieţele din Europa s-au depreciat ieri, investitorii temându-se că Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) va reduce achiziţiile de obligaţiuni.

Titlurile PSA "Peugeot Citroen", cea mai mare companie auto din Franţa, au scăzut cu 3%, la 7,14 euro. Societatea a informat că nu plănuieşte să vândă acţiuni noi.

Acţiunile "GlaxoSmithKline" Plc, cel mai mare producător britanic de medicamente, au pierdut 2,7%, ajungând la 1.733,4 pence. Compania a cumpărat "Okairos" AG din Elveţia pe 250 de milioane de euro.

Titlurile distribuitorului suedez de îmbrăcăminte "Hennes & Mauritz" AB (H&M) au coborât cu 2,2%, la 233,2 euro. "Goldman Sachs Group" Inc. recomandă vânzarea de titluri H&M.

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,7%, la 6.647,02 puncte, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 1,4%, la 4.050,56.

În SUA, acţiunile au coborât ieri, în deschidere, investitorii americani temându-se, la rândul lor, de reducerea programului Fed de achiziţii a obligaţiunilor.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA, s-au depreciat cu 1%, la 54,08 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 0,1%, la 13,34 dolari.

Acţiunile producătorului de aur "Barrick Gold" Corp. au pierdut 0,4%, afişând un preţ de 19,08 dolari.

La ora 09.50, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,5%, la 1.651,16 puncte, Dow Jones Indus­trial Average - cu 0,6%, la 15.321,61.

În Asia, acţiunile au urcat ieri, în baza informaţiilor privind avansul încrederii consumatorilor din SUA până la cel mai ridicat nivel din 2008, respectiv creşterea preţurilor locuinţelor.

Titlurile "Nissan Motor" Co., producător auto japonez care obţine 79% din vânzări în afara graniţelor, au crescut cu 1,2%, la 1.134 yeni, iar cele ale "Komatsu" Ltd., producător de utilaje grele - cu 0,7%, la 2.699 yeni.

Acţiunile "SoftBank" Corp., operator de telefonie mobilă din Japonia, s-au apreciat cu 2,1%, la 5.320 yeni. Compania japoneză a obţinut aprobarea autorităţilor de siguranţă naţională din SUA pentru preluarea "Sprint Nextel" Corp.

Titlurile "Korea Electric Power" Corp., producător sud-coreean de utilităţi, au scăzut cu 5,1%, la 27.200 woni. Reactoarele Shin-Kori 2 şi Shin-Wolsong 1 vor fi închise aproape patru luni pentru lucrări de înlocuire a unor cabluri.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,1%, la 14.320,87 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,5%, la 1.995,89.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb