Bursele europene au încheiat ziua de vineri şi săptămâna în creştere

S.B.
Piaţa de Capital / 20 mai 2023

Bursele europene au încheiat ziua de vineri şi săptămâna în creştere

Bursele europene au încheiat ziua de vineri şi săptămâna în creştere, iar indicele german DAX a atins un maxim istoric, pe măsură ce discuţiile privind plafonul datoriilor din SUA au stimulat încrederea investitorilor, informează news.ro.

Între timp însă, republicanii au părăsit negocierile cu Casa Albă, până când reprezentanţii acesteia vor fi dispuşi să accepte concesii dificile.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,77%, la cel mai ridicat nivel cdin ultimele 52 de săptămâni, şi toate sectoarele au avut o evoluţie pozitivă, cu excepţia celui de retail, care au scăzut cu 0,8%.

Serviciile financiare au condus câştigurile, cu o creştere de 2,2%, urmate de acţikunile companiilor de construcţii, care au crescut cu 1,56%.

Acţiunile germane au extins câştigurile din ziua precedentă, astfel că indicele DAX a urcat cu 0,8%, până la 16.275,38, un maxim istoric.

Acţiunile Tesco s-au tranzacţionat în declin cu 0,5%, după ce lanţul de supermarketuri a declarat că preşedintele John Allan va demisiona la adunarea acţionarilor din 16 iunie, în urma acuzaţiilor de comportament inadecvat.

Traderii vor fi cu ochii pe summitul Grupului celor Şapte cele mai dezvoltate ţări ale lumii, de la Hiroshima, care a început vineri, unde liderii mondiali sunt aşteptaţi să discute despre comerţul şi securitatea internaţională.

Relaţiile cu China şi Rusia şi sancţiunile sunt pe agenda discuţiilor dintre Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Indicele CAC 40 din Franţa a avansat vineri cu 0,6%, în timp ce FTSE 100 din Regatul Unit a crescut cu 0,2%.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Miscari NESEMNIFICATIVE ,atat ca volume cat si preturi

    1. da, posibil, dar totusi DAX-ul este ATH. erau unii pe aici care, dupa ce in toamna ne spusesera ca in T1 va fi urgie, in T1 ne-au zis ca in T2 va fi NENOROCIRE. banuiesc ca se amana pentru T3 acum

      Ai dreptate,

      dar numai pe segmentul speculativ pe termen scurt  

      acum ei tac malc cu priviri pierdute in gloabe* de cristal!

      se amana pana se va adeveri! ;) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb