• Bursa din Amsterdam a devansat-o pe cea din Londra, în iulie şi august
Pieţele din Europa au crescut ieri, investitorii anticipând că stimulentele acordate de băncile centrale din lume vor fi menţinute, în contextul semnelor de încetinire a economiei globale şi al răspândirii Covid-19, varianta Delta.
• Euronext Amsterdam
- Titlurile Euronext NV, operatorul pieţei acţiunilor din Amsterdam, s-au apreciat cu 0,7%, la 103,40 euro la ora locală 16.07. Bursa din Amsterdam a devansat-o pe cea din Londra în iulie şi august, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe Europe. Conform acestora, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la Amsterdam a fost de 8,23 miliarde de euro în august, faţă de 7,63 miliarde de euro la Londra, după un nivel de 8,86 miliarde de euro în iulie la Amsterdam şi 8,67 miliarde de euro la Londra.
- Indicele AEX a urcat cu 1,2%, la 799,04 puncte la ora 16.09.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei auto germane Daimler AG au coborât cu 0,2%, la 70,03 euro la ora 16.09. Creşterea cererii de semiconductori va provoca dificultăţi de aprovizionare industriei auto în 2022 şi 2023, deşi până atunci deficitul ar putea fi mai puţin sever, a afirmat directorul general al societăţii, Ola Källenius.
- În acelaşi domeniu, titlurile Bayerische Motoren Werke AG (BMW) s-au apreciat cu 0,9%, la 80,09 euro la ora 16.10. BMW a decis să îşi majoreze comenzile pentru baterii, în ideea de a putea ţine pasul cu accelerarea cererii pentru automobile electrice, care în prima jumătate a acestui an au reprezentat peste 11% din livrările BMW.
- Acţiunile companiei auto Porsche Automobil Holding SE au scăzut cu 0,5%, la 87,16 euro la ora 16.11, cele ale producătorului de echipament sportiv Puma SE au urcat cu 1,6%, la 104,20 euro. Porsche şi Puma se vor alătura în această lună indicelui bursier DAX, care se extinde de la 30 la 40 de companii.
- Indicele DAX a crescut cu 1,1%, la 15.948,94 puncte la ora 16.12.
• Euronext Paris
- Acţiunile grupului petrolier francez Total SA au urcat cu 1,4%, la 37,78 euro la ora 16.13. Total va construi patru proiecte energetice uriaşe în sudul Irakului, în cadrul unui acord în valoare de 27 de miliarde de dolari semnat duminică la Bagdad, a anunţat Ministerul irakian al Petrolului.
- Titlurile grupului auto Renault SA au câştigat 0,3%, atingând 30,20 euro la ora 16.14. Renault va milita împotriva propunerilor Comisiei Europene vizând interzicerea vehiculelor hibride din 2035, susţinând că un termen limită mai realist ar presupune prelungirea perioadei de tranziţie cu încă cinci ani. Pe de altă parte, Renault a prezentat noul Megane E-TECH Electric, primul model de generaţie 2.0, care va beneficia de avantajele noii platforme CMF-EV dedicată vehiculelor electrice.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 1%, la 6.753,94 puncte la ora 16.16.
Pieţele americane au fost închise ieri, SUA sărbătorind Ziua Muncii.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, în majoritate, în condiţiile în care datele sub aşteptări privind piaţa muncii din SUA, publicate vineri, au alimentat speranţele legate de menţinerea politicii monetare relaxate.
- Titlurile companiei nipone de transport maritim Mitsui OSK Lines au urcat cu 6,3%, la 8.980 yeni, cele ale Nippon Yusen Kabushiki Kaisha - cu 10%, la 9.830 yeni. Principalele asociaţii din industria de transport maritim au propus introducerea unei taxe globale pe emisiile CO2 generate de nave, ca să susţină eforturile industriei de profil pentru a deveni mai verde.
- Acţiunile companiei auto Toyota Motor Corp. s-au apreciat cu 2,1%, la 9.962 yeni, cele ale Honda Motor Co. - cu 0,03%, la 3.382 yeni, ca urmare a scăderii monedei japoneze faţă de dolar.
- Indicele Nikkei 225 a câştigat 1,8%, ajungând la 29.659,89 puncte.
• Seoul Stock Exchange
- Acţiunile Hyundai Heavy Industries Holdings Co. au crescut cu 0,8%, la 65.800 woni. Constructorul sud-coreean de nave Hyundai Heavy Industries Co., cel mai mare din lume, parte a conglomeratului Hyundai Heavy Industries Holdings, a stabilit ieri preţul ofertei publice iniţiale pe care o va lansa în curând la Bursa din Seul, având în plan să obţină până la 1,1 trilioane de woni (934 de milioane de dolari).
- Indicele Kospi a urcat cu 0,07%, la 3.203,33 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei miniere BHP Group Ltd. s-au depreciat cu 0,4%, la 42,19 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 0,6%, la 110,69 dolari australieni, după declinul cotaţiilor minererului de fier. În acelaşi sector, acţiunile Fortescue Metals Group Ltd. au pierdut 0,9%, ajungând la 18,57 dolari australieni.
- Acţiunile producătorului de petrol Santos Ltd. au coborât cu 1,8%, la 6,14 dolari australieni, cele ale Woodside Petroleum Ltd. - cu 1,7%, la 19,57 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,07%, la 7.528,50 puncte.