BURSELE LUMII Bursele europene, aproape de nivelul maxim al ultimelor două săptămâni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 17 martie 2022

Bursele europene, aproape de nivelul maxim al ultimelor două săptămâni

Bursele din Europa au crescut ieri, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel al ultimelor două săptămâni, după ce China a promis să lanseze noi stimulente economice. Totodată, investitorii erau atenţi la reuniunea de politică monetară a Federal Reserve (Fed) din SUA.

Euronext Paris

- Acţiunile producătorului auto francez Renault SA au urcat cu 8,5%, la 24,94 euro la ora locală 15.43. Constructorul auto rus Avtovaz, subsidiară a grupului franco-japonez Renault-Nissan, şi-a trimis angajaţii în concediu plătit timp de trei săptămâni, din cauza lipsei de componente importate, ca urmare a sancţiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei.

- Indicele CAC 40 s-a apreciat cu 3,6% la 6.585,87 puncte la ora 15.44.

Deutsche Börse

- Titlurile grupului auto german Mercedes-Benz AG au câştigat 5,2%, atingând 65,84 euro la ora 15.40. Compania a deschis marţi prima sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice din SUA şi a informat că producătorul japonez de baterii Envision AESC va furniza module de baterii pentru vehiculele electrice Mercedes fabricate la o nouă fabrică din SUA, de la mijlocul deceniului.

- Tot pe segmentul auto, acţiunile Bayerische Motoren Werke AG au crescut cu 3,9%, la 78,40 euro la ora 15.40, deşi organismele europene de reglementare a concurenţei au efectuat marţi inspecţii la mai multe companii de profil şi asociaţii active în domeniu, pe fondul suspiciunilor că acestea au încălcat regulile europene care interzic înfiinţarea de carteluri. BMW a anunţat că a primit o solicitare de informaţii, căreia îi va răspunde.

- Titlurile E.ON SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, au câştigat 0,5%, ajungând la 10,88 euro la ora 15.41. E.ON se aşteaptă la o scădere a profitului în acest an, din cauza eliminării energiei nucleare, şi a avertizat că războiul din Ucraina ar putea afecta valoarea participaţiei sale la gazoductul Nord Stream 1.

- Indicele DAX a urcat cu 3,5%, la 14.396,87 puncte la ora 15.48.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut ieri dimineaţă, în aşteptarea deciziei de politică monetară a băncii centrale (Fed).

- În acest context, titlurile JPMorgan Chase & Co., cea mai mare bancă din SUA, au urcat cu 3,6%, la 137,29 dolari la ora locală 10.37, cele ale Bank of America Corp. - cu 3,4%, la 42,90 dolari.

- În acelaşi domeniu, acţiunile Morgan Stanley s-au apreciat cu 5,8%, la 91,36 dolari la ora 10.42, cele ale Goldman Sachs Group Inc. - cu 3,2%, la 339,74 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1%, la 33.891,42 puncte la ora 10.43, S&P 500 - cu 1,5%, la 4.326,15 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Intel Corp., cea mai mare companie de semiconductori din lume, au crescut cu 2,4%, la 45,89 dolari la ora 10.45. Intel a anunţat marţi că intenţionează să investească peste 33 de miliarde de euro (36 de miliarde de dolari) în stimularea producţiei de cipuri în Uniunea Europeană, în condiţiile în care blocul comunitar încearcă să devină mai autonom în privinţa semiconductorilor.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 2,6%, la 13.286,72 puncte la ora 10.46.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs pozitiv ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară a băncii centrale americane.

- Acţiunile companiei ariene nipone ANA Holdings Inc. au înregistrat un plus de 2,8%, la 2.522 yeni, cele ale Japan Airlines Co. - de 5,2%, la 2.235 yeni, în condiţiile în care Japonia urmează să anunţe ridicarea restricţiilor Covid-19 impuse Tokyo şi altor prefecturi.

- Titlurile Tokyo Electron Ltd., companie de electronică şi semiconductori, s-au apreciat cu 3,2%, la 55.190 yeni, consemnând cel mai important avans în rândul societăţilor din alcătuirea Nikkei 225.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 1,6%, la 25.762,01 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere Rio Tinto Group Ltd. au urcat cu 0,2%, la 106,91 dolari australieni, cele Fortescue Metals Group Ltd. - cu 1,5%, la 17,40 dolari australieni, odată cu revenirea pe curs ascendent a preţurilor minereului de fier.

- Titlurile companiei aeriene Qantas Airways Ltd. au câştigat 2,2%, atingând 5,05 dolari australieni, dat fiind că Noua Zeelandă şi-a redeschis graniţele.

- Acţiunile companiei petroliere Origin Energy Ltd. au înregistrat un plus de 1,4%, la 5,85 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - de 1,2%, la 7,33 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele S&P/ASX 200 a câştigat 1,1%, ajungând la 7.175,20 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb