Bursele din Europa au fluctuat ieri, pe fondul preocupărilor legate de răspândirea cazurilor de Covid în unele ţări din regiune, respectiv de impunerea de noi măsuri de lockdown.
• Euronext Paris
- Titlurile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 0,8%, la 33,20 euro la ora locală 16.26, după ce aceasta a semnat pentru a doua oară un acord de furnizare cu dezvoltatorul de litiu Vulcan Energy Resources.
- În acelaşi sector, acţiunile grupului franco-italian Stellantis NV au înregistrat un minus de 0,3%, la 17,47 euro la ora 16.27.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,4%, la 7.137,89 puncte la ora 16.28.
• Deutsche Börse
- Titlurile Deutsche Bank AG, cel mai mare grup bancar din Germania, s-au apreciat cu 0,4%, la 10,84 euro la ora 16.29, cele ale rivalului mai mic Commerzbank AG au coborât cu 0,2%, la 6,68 euro. Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că majoritatea băncilor pe care le supervizează nu au încă planuri concrete care să arate cum îşi vor modifica strategiile de business pentru a lua în calcul schimbările climatice.
- Indicele DAX a pierdut 0,4%, ajungând la 16.159,97 puncte la ora 16.30.
• Borsa Italiana
- Acţiunile companiei italiene de telefonie Telecom Italia SpA au câştigat 32,4%, ajungând la 0,46 euro la ora 16.47, după ce aceasta a primit o ofertă de preluare în sumă de 10,8 miliarde de euro de la fondul american KKR.
- Indicele FTSE MIB a urcat cu 0,3%, la 27.419,73 puncte la ora 16.48.
• New York Stock Exchange
Pieţele din SUA au urmat un curs pozitiv în prima parte a zilei de ieri, după ce Casa Albă a anunţat menţinerea lui Jerome Powell în funcţia de preşedinte al băncii centrale americane (Fed) încă un mandat de patru ani.
- În acest context, titlurile gigantului bancar JPMorgan Chase & Co. s-au apreciat cu 2,3%, la 164,65 dolari la ora locală 10.51, cele ale Bank of America Corp. - cu 2,5%, la 46,54 dolari.
- Acţiunile Uber Technologies Inc. au coborât cu 3,2%, la 42,82 dolari la ora 10.51. Divizia de livrare de mâncare a grupului Uber a încheiat un parteneriat cu retailerul de cannabis Tokyo Smoke pentru a putea face livrări de canabis în provincia Ontario din Canada, acesta fiind prima intrare a grupului Uber pe acest segment de activitate.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,7%, la 35.837,58 puncte la ora 10.53, S&P 500 - cu 0,9%, la 4.737,70.
• Nasdaq
- Acţiunile Meta Inc., compania care deţine reţeaua de socializare online Facebook, s-au apreciat cu 1%, la 348,69 dolari la ora 10.53. Meta amână criptarea Facebook Messenger şi Instagram Direct: cele două produse de comunicare deţinute de Meta, care ţin de Facebook şi Instagram, vor fi criptate complet cel mai devreme în 2023.
- Titlurile Apple Inc. au câştigat 2,8%, atingând 165,04 dolari la ora 10.54. Gigantul tehnologic, cunoscut pentru politica sa corporativă discretă, le-a transmis vineri angajaţilor că pot discuta despre salarii, orele lucrate şi condiţiile de muncă.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,6%, la 16.149,79 puncte la ora 10.54.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au fluctuat ieri, după ce China a decis să îşi menţină dobânda cheie nemodificată.
- Acţiunile Kubota Corp., producător nipon de utilaje, au scăzut cu 1,2%, la 2.454 yeni. Compania a semnat un acord pentru majorarea deţinerii sale la Escorts Ltd. din India.
- În acelaşi sector, titlurile Komatsu Ltd. au înregistrat un plus de 0,4%, la 2.930 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 0,1%, la 29.774,11 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei petroliere Woodside Petroleum Ltd. au consemnat un minus de 1,9%, la 21,70 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - de 2,1%, la 6,60 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil. În acelaşi domeniu, titlurile Oil Search Ltd. au pierdut 1,4%, afişând un preţ de 4,14 dolari australieni.
- Acţiunile AMP Ltd. au câştigat 2,6%, ajungând la 1,16 dolari australieni. Compania a informat că AMP Capital va rămâne managerul fondului său Wholesale Office.
- Titlurile companiei aeriene Qantas Airways Ltd. s-au depreciat cu 4%, la 5,26 dolari australieni, din cauza temerilor generate de noile măsuri de lockdown impuse în unele state din Europa.
- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,6%, la 7.353,10 puncte.