BURSELE LUMII Pieţele europene, în urcare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 26 ianuarie 2022

Pieţele europene, în urcare

Bursele din Europa au urmat un curs ascendent marţi, investitorii fiind atenţi la reuniunea de politică monetară a băncii centrale din SUA (Fed), care a început ieri.

Deutsche Börse

- Acţiunile operatorului german de transport aerian Deutsche Lufthansa AG au înregistrat un avans de 1,6%, la 6,66 euro la ora locală 15.19. O alianţă de companii aeriene şi aeroporturi a cerut luni modificări ale legislaţiei planificate a Uniunii Europene privind schimbările climatice, argumentând că le va face mai puţin competitive faţă de rivalii non-europeni. Alianţa include toate filialele Lufthansa, Air France-KLM şi aeroporturi importante precum Frankfurt şi Schipol din Amsterdam.

- Titlurile companiei auto Volkswagen AG au urcat cu 1,5%, la 248,40 euro la ora 15.20. Furnizorul de componente auto Bosch şi Cariad, divizia de software a Volkswagen, au decis să coopereze în domeniul dezvoltării maşinilor cu conducere autonomă.

- Indicele DAX a crescut cu 0,6%, la 15.103,26 puncte la ora 15.21.

Borsa Italiana

- Acţiunile grupului bancar italian UniCredit SpA au câştigat 2%, ajungând la 13,10 euro la ora 15.36. Banca analizează cinci oferte non-angajante pentru părţi din operaţiunile sale de leasing, spun surse citate de Reuters. În noul plan strategic anunţat la data de 9 decembrie 2021, directorul general Andrea Orcel s-a angajat să genereze suficient capital ca să returneze 16 miliarde de euro investitorilor sub formă de dividende şi să răscumpere acţiuni până în 2024.

- Indicele FTSE MIB a crescut cu 0,5%, la 26.112,36 puncte la ora 15.37.

London Stock Exchange

- Titlurile Unilever Plc au coborât cu 0,3%, la 3.930 pence la ora 14.38. Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum a informat că intenţionează să renunţe la aproximativ 1.500 de posturi de conducere, în cadrul unui proces de reorganizare.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,8%, la 7.357,21 puncte la ora 14.39.

New York Stock Exchange

Bursele americane scăzut ieri dimineaţă, în aşteptarea deciziei reuniunii Fed, care se va încheia astăzi.

- Titlurile JPMorgan Chase & Co., cel mai mare grup bancar american, s-au depreciat cu 1,5%, la 142,93 dolari la ora locală 09.44, cele ale Citigroup Inc. - cu 1,3%, la 61,92 dolari.

- Acţiunile Ford Motor Co. au pierdut 3,7%, atingând 19,63 dolari la ora 09.45. Compania opreşte comenzile clienţilor pentru Maverick, camioneta hibridă accesibilă pe care producătorul auto a lansat-o în iunie 2021, anunţă Wall Street Journal.

- Titlurile Boeing Co. au coborât cu 2,2%, la 199,84 dolari la ora 09.46. Constructorul de avioane investeşte încă 450 de milioane de dolari în compania Wisk Aero, pentru a sprijini dezvoltarea viitoarelor taxiuri zburătoare fără pilot.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1,5%, la 33.837,62 puncte la ora 09.47, S&P 500 - cu 2%, la 4.320,81 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Tesla Inc. au coborât cu 2,4%, la 907,63 dolari la ora 09.48, deşi agenţia de eveluare Moody's a îmbunătăţit ratingul producătorului de maşini electrice cu două trepte, de la "Ba3" la "Ba1".

- Titlurile Apple Inc. s-au depreciat cu 2,5%, la 157,67 dolari la ora 09.49. Autoritatea pentru concurenţă din Ţările de Jos a stabilit că Apple nu a luat măsuri conforme cu o decizie recentă stabilită de o instanţă legat de sistemele terţe de plată, astfel că gigantul american poate ajunge să plătească până la 50 de milioane de euro.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 2,5%, la 13.503,87 puncte la ora 09.50.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au scăzut ieri, în aşteptarea reuniunii Fed, dar şi pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina.

- În contextul dat, acţiunile Mitsubishi UFJ Financial Group Inc., cel mai mare grup bancar japonez, au scăzut cu 1,8%, la 674 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. - cu 1,7%, la 4.099 yeni.

- Titlurile companiei auto Toyota Motor Corp. au coborât cu 1,8%, la 2.236 yeni, cele ale Isuzu Motors Ltd. - cu 0,9%, la 1.386 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 1,7%, la 27.131,34 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile National Australia Bank s-au depreciat cu 2,9%, la 27,35 dolari australieni, cele ale Commonwealth Bank of Australia - cu 2%, la 95,45 dolari australieni. Sectorul financiar australian a coborât, ieri, până la cel mai redus nivel din aprilie până în prezent.

- Titlurile companiei petroliere Woodside Petroleum Ltd. au consemnat un minus de 4%, la 24,13 dolari australieni, cele ale rivalei Santos Ltd. - de 4,8%, la 6,72 dolari australieni. Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 2%.

- Titlurile Rio Tinto Group Ltd. au înregistrat un minus de 0,8%, la 107,08 dolari australieni, cele ale BHP Group Ltd. - de 1,3%, la 45,03 dolari australieni, ca urmare a declinului cotaţiilor minereului de fier.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a depreciat cu 2,5%, la 6.961,60 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb