Bursele europene au fluctuat ieri, după publicarea minutelor reuniunii de politică monetară a Fed din decembrie, care arată că banca centrală americană va continua să majoreze dobânzile.
• Euronext Paris
- Titlurile producătorului francez de articole de lux Hermes International SA s-au depreciat cu 0,4%, la 1.547,50 euro la ora locală 14.45, cele ale Christian Dior SA - cu 0,6%, la 726,5 euro.
- Acţiunile producătorului auto francez Renault SA au urcat cu 1,2%, la 35,12 euro la ora 14.45. Producătorul auto japonez Nissan Motor Co. şi Renault au convenit să restricţioneze utilizarea proprietăţii intelectuale dezvoltate împreună, într-o nouă companie înfiinţată de Renault, anunţă Nikkei.
- În acelaşi domeniu, titlurile companiei franco-italo-americane Stellantis NV au crescut cu 1%, la 14,32 euro la ora 14.46.
- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,2%, la 6.760,81 puncte la ora 14.46.
• London Stock Exchange
- Titlurile producătorului auto britanic Aston Martin Lagonda Global Holdings Plc au câştigat 1%, ajungând la 152,15 pence la ora 13.53. Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 2% anul trecut, la cel mai redus nivel din 1992, din cauza deficitului global de semiconductori, dar ar putea creşte cu 15% anul acesta, în urma atenuării perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, arată datele preliminare publicate ieri de Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT).
- Acţiunile companiei de retail Next Plc s-au apreciat cu 7,4%, la 6.550 pence la ora 14.00, după ce aceasta a raportat vânzări peste aşteptări pentru ultimul trimestru din 2022.
- Indicele FTSE 100 a urcat cu 0,6%, la 7.631,61 puncte la ora 14.11.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au scăzut ieri dimineaţă, investitorii considerând că Fed va continua politica agresivă de majorare a dobânzilor.
- Titlurile Silvergate Capital Corp. au coborât cu 46,7%, la 11,73 dolari la ora locală 10.11. Furnizorul de servicii bancare a informat că depozitele sale de active digitale au scăzut cu 68% în ultimul trimestru din 2022.
- Acţiunile Ford Motor Co. au urcat cu 0,7%, la 12,10 dolari la ora 10.16. Compania auto a raportat creşterea vânzărilor sale cu 3,2% în decembrie 2022, în ritm anual, la 179.279 de vehicule.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,8%, la 32.996,71 puncte la ora 10.17, S&P 500 - cu 0,9%, la 3.818,30 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile Amazon.com Inc. s-au depreciat cu 1,3%, la 84,04 dolari la ora 10.18. Reducerile de locuri de muncă de la Amazon vor afecta peste 18.000 de angajaţi, mai mult decât se estimase anterior, a recunoscut grupul de retail miercuri, după ce Wall Street Journal a făcut dezvăluiri în acest sens.
- Titlurile Walgreens Boots Alliance Inc., holding care deţine lanţurile de farmacii Walgreens şi Boots, au consemnat un minus de 6,2%, la 35,17 dolari la ora 10.20, deşi compania a raportat rezultate financiare peste aşteptări pentru primul trimestru fiscal.
- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 1%, la 10.351,56 puncte la ora 10.23.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, pe fondul speranţelor legate de redeschiderea economiei Chinei.
- Titlurile companiei auto japoneze Nissan Motor Co. au urcat cu 1,7%, la 419,40 yeni, în condiţiile în care aceasta şi grupul francez Renault au convenit să restricţioneze folosirea drepturilor de proprietate intelectuală pe care le-au dezvoltat împreună, inclusiv un brevet pentru vehicule hibride, la noua entitate înfiinţată de Renault, conform surselor citate de publicaţia Nikkei.
- Titlurile producătorului de electronice Sony Corp. s-au apreciat cu 2,2%, la 10.385 yeni, cele ale companiei auto Honda Motor Co. - cu 0,7%, la 3.064 yeni. Sony şi Honda vor dezvolta împreună maşini electrice sub brandul Afeela, au anunţat cele două companii cu ocazia CES 2023.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,4%, la 25.820,80 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei miniere BHP Group Ltd. au urcat cu 0,02%, la 46,05 dolari australieni, cele ale Fortescue Metals Group Ltd. - cu 0,3%, la 21,03 dolari australieni, în aşteptarea redeschiderii economiei Chinei.
- Titlurile Newcrest Mining Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au crescut cu 2,6%, la 21,60 dolari australieni, cele ale Evolution Mining Ltd. - cu 1,9%, la 3,20 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiei metalului galben.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,06%, la 7.063,60 puncte.