BURSELE LUMII Sectorul călătoriilor ridică bursele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 septembrie 2021

Sectorul călătoriilor ridică bursele europene

Pieţele din Europa au crescut ieri, în baza evoluţiilor din sectorului călătoriilor.

Euronext Paris

- Titlurile companiei aeriene franco-olandeze Air France-KLM au înregistrat un plus de 0,7%, la 4,02 euro la ora locală 15.25. Cererea pentru călătorii aeriene interne şi externe a înregistrat, în iulie, un ritm susţinut, comparativ cu luna precedentă, dar per ansamblu rămâne la 53% sub nivelul înregistrat în iulie 2020, conform unui raport al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

- Acţiunile Lagardere Group SA au câştigat 1,7%, ajungând la 22,04 euro la ora 15.27. Compania de media a decis să vândă 22,36% din Lagardere Travel Retail Asia către societatea de e-commerce JD.com Inc. şi firma de investiţii publice China Jianyin Investment.

- Titlurile grupului industrial Alstom SA au coborât cu 3%, la 35,15 euro la ora 15.29, după ce acesta a informat că va furniza încă 35 de tramvaie Citadis către Autoritatea de Public Transport din Lyon, SYTRAL.

- Indicele CAC 40 a urcat cu 0,2%, la 6.769,15 puncte la ora 15.31.

Borsa Italiana

- Titlurile companiei petroliere italiene Eni SpA au consemnat un plus de 1%, la 10,60 euro la ora 15.47. Eni a anunţat miercuri că a descoperit un zăcământ uriaş de petrol în largul Coastei de Fildeş, care ar putea conţine până la două miliarde de barili de petrol.

- Indicele FTSE MIB a crescut cu 0,04%, la 26.192,84 puncte la ora 15.46.

New York Stock Exchange

Pieţele din SUA au crescut ieri dimineaţă, în majoritate, în condiţiile în care cele mai recente date privind piaţa muncii şi balanţa comercială arată că redresarea economiei americane este în grafic.

- Titlurile companiei farmaceutice Pfizer Inc. au urcat cu 0,5%, la 46,29 dolari la ora locală 09.51, cele ale Merck & Co. - cu 0,6%, la 76,68 dolari. Pfizer şi Merck au anunţat noi studii clinice referitoare la medicamente antivirale orale pentru Covid-19, în contextul intensificării cursei pentru dezvoltarea unui tratament uşor de administrat împotriva acestei boli.

- Acţiunile companiei auto Ford Motor Co. au coborât cu 1%, la 12,98 dolari la ora 09.51. Ford va reduce din nou producţia de camioane în SUA, din cauza deficitului de semiconductori, care afectează industria auto pe plan global.

- Titlurile serviciului de microblogging Twitter Inc. au pierdut 0,7%, ajungând la 65,11 dolari la ora 09.51. Twitter a lansat oficial, după mai multe luni de teste, funcţia Super Follows, care le permite creatorilor să perceapă un abonament lunar pentru conţinutul postat.

- Acţiunile grupului petrolier Chevron Corp.s-au apreciat cu 1,3%, la 96,90 dolari la ora 09.54. Chevron intenţionează să investească 600 de milioane de dolari în două facilităţi de procesare de boabe de soia deţinute de traderul american de produse agricole Bunge Ltd., ca să-şi asigure materia primă necesară pentru a putea produce combustibili regenerabili.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,3%, la 35.419,14 puncte la ora 09.52, S&P 500 - cu 0,4%, la 4.540,51.

Nasdaq

- Titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, au coborât cu 0,5%, la 2.889,92 dolari la ora 09.56. După ce a anunţat că va lansa în curând primul smartphone cu procesor dezvoltat intern, Google extinde aceeaşi politică şi la nivelul altor categorii de produse, precum laptopurile şi tabletele, potrivit unor surse citate de Nikkei Asia.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,4%, la 15.363,99 puncte la ora 09.57.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, în aşteptarea unor date oficiale privind piaţa muncii din SUA.

- Titlurile companiei farmaceutice nipone Takeda Pharmaceutical Inc. au coborât cu 1,1%, la 3.689 yeni, după ce partenerul său local de distribuţie, societatea americană Moderna Inc., a anunţat că loturile de vaccin contaminat împotriva Covid trimise în Japonia conţin particule de oţel inoxidabil.

- Acţiunile companiei aeriene Japan Airlines Co. au scăzut cu 1,4%, la 2.354 yeni, cele ale rivalei ANA Holdings Inc. - cu 2,6%, la 2.594 yeni, pe fondul temerilor legate de răspândirea Covid, varianta Delta.

- Indicele Nikkei 225 a câştigat 0,3%, ajungând la 28.543,51 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile United Malt Group Ltd. s-au depreciat cu 6,1%, la 4,13 dolari australieni. Furnizorul australian de malţ a anunţat că va include provizioane de 22 de milioane de dolari în rezultatele sale anuale.

- Titlurile companiei miniere BHP Group Ltd. s-au depreciat cu 6,9%, la 41,94 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 0,7%, la 108,65 dolari australieni, după declinul cotaţiilor cuprului şi minererului de fier.

- Acţiunile CSL Ltd., companie de biotehnologie, au pierdut 1,8%, ajungând la 303,44 dolari australieni, din cauza temerilor generate de răspândirea variantei Delta a coronavirusului.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,6%, la 7.485,70 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb