Bush nu îşi retrage trupele din Irak

Virginia Balcu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 aprilie 2004

Preşedintele american a promis că va aduce "dovezi în lunile care urmează" asupra progresului înregistrat în Irak

"Saddam Hussein era o ameninţare, iar lumea este mai bună fără el", spune preşedintele SUA

Bush este convins că va cîştiga alegerile din toamnă: "Nu am de gînd să îmi pierd slujba"

Preşedintele George W. Bush nu intenţionează să retragă armata SUA din Irak, ci dimpotrivă se arată dispus să trimită şi mai multe trupe, cărora li se va permite să folosească "forţa decisivă" dacă este cazul.

La începutul săp-tămînii, şeful Comandamentului Central al SUA din Irak, generalul John Abizaid, a raportat Pentagonului că mai are nevoie de circa 10.000 de soldaţi ca să poată să lupte cu violenţa de acolo. "Dacă asta vrea, asta va primi", a declarat Bush, în prima lui conferinţă de presă de anul aces-ta difuzată în "prime time" de televiziunile americane. Bush a mai spus că voinţa Americii este pusă la încercare de violenţa care a transformat luna aprilie a acestui an în luna cu cea mai ridicată mortalitate de la căderea Bagdadului, cu un an în urmă. De asemenea, preşedintele american a precizat că termenul de 30 iunie pentru restaurarea suveranităţii în Irak va fi respectat, pentru că "o dată ce şi-a dat cuvîntul, pe America te poţi baza, chiar şi în cele mai grele timpuri."

Consecinţele unei înfrîngeri în Irak ar fi de neînchipuit, pentru că toţi duşmanii Americii ar sărbători, este de părere George W. Bush. Preşedintele american a promis că va aduce "dovezi în lunile care urmează" asupra progresului înregistrat în Irak, precizînd totuşi că succesul poate să coste cu mult mai mult decît pînă acum.

"Munca noastră poate să devină mult mai dificilă înainte să se termine", susţine Bush. Preşedintele SUA recunoaşte că în Irak nu au fost găsite arme de distrugere în masă, în ciuda afirmaţiilor care au dus la declanşarea războiului: "Bineînţeles că vreau să ştiu de ce nu am găsit încă nici o armă, dar ştiu că Saddam Hussein era o ameninţare, iar lumea este mai bună fără el." George W. Bush şi-a exprimat convingerea că va cîştiga alegerile din această toamnă: "Nu am de gînd să îmi pierd slujba. Am de gînd să spun poporului american că am un plan ca să cîştig lupta împotriva terorismului şi cred că americanii vor rămîne alături de mine".

Preşedintele american nu admite că ar fi făcut vreo greşeală şi nici nu şi-a cerut scuze pentru eventualele greşeli ale administraţiei pe care o conduce, ci doar şi-a cerut iertare că nu poate să dea nici un exemplu al vreunui eşec pe care l-a înregis-trat. Raportul serviciilor secrete, intitulat "Bin Laden, hotărît să lovească SUA", pe care Bush l-a primit cu aproximativ o lună înainte de atentatele de la 11 septembrie, a fost făcut public recent de Casa Albă. Bush susţine, însă, că raportul nu conţinea nimic nou, iar principalele ziare publicaseră articole desprea dorinţa lui Bin Laden să rănească America. Preşedintele s-a bazat şi pe faptul că raportul preciza că FBI conducea anchete asupra reţelei "al Qaeda". "Dacă ar fi fost o ameninţare care să necesite acţiuni din partea guvernului, m-aş fi ocupat de această problemă", a precizat Bush.

Premierul britanic, Tony Blair, va efectua vineri o vizită în SUA, ca să discute cu preşedintele Bush situaţia din Irak, care a dus, în ultimele săptămîni la moartea a circa 70 de soldaţi americani şi a sute de irakieni.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se întruneşte astăzi, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Ion Iliescu. Membrii CSAT vor fi informaţi asupra evoluţiei situaţiei din Irak şi vor analiza obligaţiile României ce decurg din noul statut al ţării noastre ca membru cu drepturi depline al NATO.

Rusia evacuează peste 800 de persoane din Irak

Rusia va trimite, astăzi şi mîine, avioane care să evacueze peste 800 de persoane din Irak, atît cetăţeni ruşi, cît şi din din statele foste sovietice. "Şapte zboruri vor fi efectuate din Kuweit spre Bagdad, ca să ia 553 de ruşi şi 263 de cetăţeni ai Comunităţii Statelor Independente", a declarat un purtător de cuvînt al ministerului rus pentru situaţii de urgenţă. La începutul săptămînii, trei ruşi şi cinci ucrainieni au fost răpiţi în Irak şi eliberaţi în 19 ore.

Franţa şi Germania şi-au sfătuit cetăţenii să plece din Irak cît mai repede. Japonia a cerut, la rîndul său, civililor să părăsească această ţară, după ce mai multe persoane, inclusiv trei japonezi, au fost răpiţi. Primul ministru japonez, Junichiro Koizumi, insistă să nu retragă din Irak cei 550 de soldaţi niponi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb