BVB BET - din maxim în maxim

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 mai 2021

BET - din maxim în maxim

Tranzacţii de 7,5 milioane de euro, sub media zilnică a anului

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat sesiunea de tranzacţionare de ieri la 11.763,07 puncte, un nou maxim istoric, într-o zi cu aprecieri în pieţele europene.

În Statele Unite, după două ore de la deschiderea zilei bursiere, indicii aveau o scădere medie de 1%, în condiţiile în care inflaţia pentru luna aprilie a marcat cel mai accelerat ritm de creştere din ultimii 12 ani, pe măsură ce recuperarea economiei americane prinde viteză. Indicele Preţurilor de Consum a crescut cu 4,2% faţă de anul anterior, peste estimările Dow Jones, de 3,6%, în timp ce faţă de luna precedentă, creşterea este de 0,8%, mai mare decât aşteptările de 0,2%. Totuşi, comparaţiile anuale sunt distorsionate de un important efect de bază, dat de valorile foarte reduse din perioada similară a anului trecut, motiv pentru care creşterea de acum este considerată episodică, conform CNCB.

La Bucureşti, indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, s-a apreciat cu 0,47%, la 1.036,59 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,36%, până la 2.242,38 puncte.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Toţi indicii BVB s-au apreciat în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). BET-FI a avut cea mai bună evoluţie, cu un avans de 1,05%, în timp ce indicele BET s-a apreciat cu 0,57% şi a atins un nou maxim istoric. Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,5 milioane euro, sub media anului curent (...). Din indicele BET, acţiunile a doar doi emitenţi s-au apreciat cu peste un procent: Fondul Proprietatea (FP), 2,71% şi Conpet (COTE), 1,08%. La capitolul scăderi, notăm evoluţia titlurilor societăţilor Transelectrica (TEL) -1,5% şi Electrica (EL), -1,04%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), a căror rulaj s-a ridicat la 6,23 milioane lei, prducătorului de petrol şi gaze având un avans de 0,53%, la 0,473 lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 2,71%, la 1,818 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,95 milioane lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ale căror transferuri s-au ridicat la 2,8 milioane lei, titlurile instituţiei de credit terminând şedinţa bursieră în stagnare, la preţul de 2,61 lei.

Acţiunile BRK Financial Group (BRK) au scăzut cu 2,75%, până la 0,318 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,3 milioane lei.

În piaţa AeRO a fost înregistrată o tranzacţie "deal" cu acţiunile Star Residence Invest (REIT), în valoare de 1,44 milioane de lei, cele 4,8 milioane de acţiuni schimbate reprezentând aproape 10% din titlurile companiei. Tranzacţia a fost realizată la preţul de 0,3 lei, cu 3,85% sub referinţă.

În ziua în care şi-a publicat rezultatele financiare aferente primului trimestru, acţiunile iHunt (HUNT) au stagnat, la preţul unitar de 7,9 lei, pe fondul unui rulaj de 1,08 milioane de lei.

Indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,23%, la 835,93 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,56%, la 1.759 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "COS Târgovişte" (COS): +7,69%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +3,94%

3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +2,97%

4. "Electroargeş" (ELGS): +2,87%

5. "Fondul Proprietatea" (FP): +2,71%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Biofarm" (BIO): -3,38%

2. "BRK Financial Group" (BRK): -2,75%

3. "Transelectrica" (TEL): -1,50%

4. "Impact Contractor&Developer" (IMP): -1,28%

5. "Alumil Rom Industry" (ALU): -1,22%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb