Bursa a crescut ieri cu 0,78%, pe o lichiditate care cu greu a depăşit 4,9 milioane lei, în condiţiile în care jumătate din acţiunile listate au fost oprite de la tranzacţionare pentru derularea AGA. Titlurile emise de un număr de 41 de companii din cele 76 de societăţi listate pe principalele patru categorii ale BVB au fost suspendate ieri de la tranzacţionare. Din cele 41 de companii Flamingo (FLA), Uztel (UZT) şi Siretul (SRT) sunt suspendate deoarece sunt în insolvenţă, iar restul de 38 au fost oprite pentru derularea adunărilor generale ale acţionarilor.
Directorul de tranzacţionare al Rombell Securities, Adrian Tod, spune că cei mai mulţi investitori au ales în această săptămână să participe la AGA la companiile unde au acţiuni, iar din acest motiv rulajele bursei au fost reduse.
"Investitorii sunt acum plecaţi la AGA, pentru a lua pulsul companiilor în care au investit. De obicei, acolo se află mai multe decât se scrie în comunicatele trimise bursei, iar asta permite investitorilor să gândească strategia pentru următoarea perioadă. Cred că o parte dintre investitori se vor repoziţiona în funcţie de deciziile AGA, pentru că vor migra după dividende, pe termen scurt, iar apoi vor lua în calcul şi planurile de afaceri ale companiilor", a declarat Tod, citat de Mediafax.
Transferurile au cumulat 4,9 milioane lei (1,2 milioane euro), sumă de peste şapte ori mai redusă decât rulajul din sesiunea precedentă, de 36,4 milioane lei (8,9 milioane euro).
"Cred că vom vedea nişte mişcări în piaţă, mai ales pe acţiunile unde dividendele sunt bune şi investitorii au încredere în conducerea companiei", a mai spus Tod.
Ultimele tranzacţii de ieri cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,71%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,71%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a încheiat ziua în stagnare. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au fost singurele tranzacţionabile ieri din acest indice.
La finalul sesiunii, indicele extins al bursei, BET-XT, al primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, era cu 0,57% peste nivelul de miercuri.
Titlurile BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,6 milioane lei şi, respectiv, 1,1 milioane lei. Astfel, cele două acţiuni au asigurat 57% din rulajul pieţei principale. Acţiunile BRD au crescut cu 0,73%, la 15,1 lei, iar titlurile OMV Petrom au urcat cu 2,33%, la 0,44 lei.
Rulaje mai mari de 100.000 de lei au mai înregistrat titlurile SIF Moldova (SIF2) - 769.000 de lei, BVB (BVB) - 233.000 de lei şi Dafora (DAFR) - 106.000 de lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 575.000 de lei, sumă cu 22% mai mare decât rulajul de miercuri, de 472.000 de lei.
Titlurile Unirea Shopping Center (SCDM) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 360.000 de lei, iar preţul a stagnat la 90 de lei.