BVB Corecţia se adânceşte la bursa noastră

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 august 2023

Corecţia se adânceşte la bursa noastră

Tranzacţii de 54 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi-au continuat deprecierea în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-un climat negativ în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a coborât cu 1,15%, până la 12.834 de puncte, nivel nemaiatins de mai bine de o lună. Indicele compozit BETPlus a scăzut cu 1,16%, la 1.911 puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor prezente în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a avut un recul de 0,54%, până la 896 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 53,7 milioane lei, sub media zilnică a anului, de 155 milioane de lei, în condiţiile în care, în piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb. Trebuie spus că media zilnică a urcat puternic în ultima perioadă, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Toţi indicii BVB au urmat evoluţia indicilor externi şi s-au corectat în medie cu un punct procentual. Cea mai mare corecţie a înregistrat-o indicele BET-NG, -1,31%, în timp ce indicele BET-FI a înregistrat cea mai mică corecţie, de doar -0,12%. Valoarea tranzacţionată a fost de 10,89 milioane euro, în uşoară creştere faţă de şedinţa anterioară. Hidroelectrica (H2O) şi OMV Petrom (SNP) au fost cei mai tranzactionati emitenţi de la BVB, cu un rulaj cumulat de 20,42 milioane lei. Toţi emintentii din cadrul indicelui BET, cu excepţia MedLife (M) care a stagnat, au suferit corecţii, cele mai drastice fiind înregistrate de acţiunile Transgaz (TGN), -3,95%, Transelectrica (TEL), -2,96% şi Teraplast (TRP), -2,65%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica, ce au cumulat schimburi de 14,4 milioane lei, titlurile H2O încheind ziua în scădere cu 0,09%, la preţul unitar de 111 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 1,72%, la preţul de 0,515 lei, pe fondul unor tranzacţii de şase milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au coborât cu 0,21%, până la preţul de 1,916 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 5,8 milioane de lei.

Acţiunile Electrica (EL) s-au depreciat cu 1,55%, până la preţul de 8,25 lei, pe fondul unor schimburi de cinci milioane de lei.

Indicele BET-XT, ce reuneşte cele mai lichide 30 de acţiuni de la BVB, a avut un recul de 1,07%, până la 1.111 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Electroargeş" (ELGS): +7,02%

2. "Artego" (ARTE): +5,81%

3. "Altur" (ALT): +5,26%

4. "Prefab" (PREH): +4,67%

5. "Comelf" (CMF): +2,56%

-------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "UCM Reşiţa" (UCM): -14,60%

2. "Compa" (CMP): -4,61%

3. "Transgaz" (TGN): -3,95%

4. "Zentiva" (SCD): -3,60%

5. "Patria Bank" (PBK): -3,53%

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Începutul unei recesiuni, vom vedea cât de adâncă !

    Vinzi acum si rascumperi in noiembrie mai jos.

    1. Pe ce data trebuie cumparat in noiembrie?

      Dacă vrei să fii bombardier și să pierzi bani, vinzi acum și cumperi în septembrie, după ce dă FP dividendul care se va reîntoarce în piață.

      Pe 31.

      Dividendul FP se va intoarce in piata cu gogosari.

      Fix acolo unde a fost lansata si opinia ta de la 2!

      Ce te mai pricepi la spalat varza!

      Om in etate, dar degeaba!!! 

      Ești un geniu, încă râd.

    Am vazut cu coada ochiului....bombardierii de guvernanti vor sa puna o taxa suplimentara pe profitul bancilor, dupa modelul italian.

    eu zic ca nu-s sanatosi la cap. De ce as mai sta investit incompanii romanesti daca, cum fac ceva profit, cum talharii de la guvernare il jefuiesc iar noua ne lasa praful de pe toba? 

    1. cum de ce? pt ca ai suflet bun, pt ca...filantropia!

      a stiut vreodata psd sa faca altceva in afara de a jumuli* tot ce se poate? 

      vor hali tot ciolacul* pana la os si, apoi, cand nu mai au ce, il vor inlocui cu altul nou ;)

      pana si iliescu se zvarcoleste in... pat cand vede ce grozavii fac astia... 

      PSDistii așa procedează, haiducește, stilul comunist este moștenit și adânc înrădăcinat in comportamentul politic al acestui partid! România nu va fi niciodată o economie de piață funcțională atâta timp cât "ciuma" este la putere! Mereu for fi manipulări de piață și cotonogit bine capitalul privat!

    Daca W. Buffett vinde, înseamnă că.i serioasă treabă!!!

    1. WB a crescut participația la OXY și AAPL, plus cumpărat 3m Treasury.

      Morala? estimează o perioada de deranj de câteva luni după care spera sa găsească real value.  

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb