BVB Cumpărători activi pe principalii emitenţi

ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 septembrie 2005

În cursul sesiunii bursiere de ieri, indicii bursieri au înregistrat creşteri pe fondul aprecierii principalilor emitenţi listaţi care intră în componenţa lor. Astfel, indicele BET care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni a crescut cu 1,59%, în timp ce indicele BET - FI s-a apreciat cu 3,13%.

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate pe Bursă ieri a însumat aproximativ 26 de milioane de RON, din care peste jumătate a fost rulajul realizat cu acţiunile SIF.

La prima categorie, cel mai tranzacţionat emitent a fost "Banca Transilvania", cu o valoare tranzacţionată de peste 2,8 milioane de RON. Cotaţia titlurilor băncii a înregistrat o evoluţie pozitivă o dată cu reluarea la tranzacţionare a acţiunilor. Cursul titlurilor a depăşit nivelul de 0,9000 RON/acţiune, astfel că spre final cotaţia a fost de 0,9050 RON/acţiune, în creştere cu 1,7% faţă de cel precedent.

La aceeaşi categorie au fost efectuate tranzacţii în sumă de peste un milion de RON cu acţiunile BRD. Nivelul preţului acţiunilor a fost la finele zilei cel maxim de 12 RON/acţiue, în creştere cu 2,6% faţă de cel precedent.

Acţiunile "Antibiotice" Iaşi şi "Impact" Bucureşti au revenit ieri la cota Bursei după suspendarea în vederea operării majorării capitalului social. Investitorii au manifestat un interes crescut pentru acestea, astfel că preţul a crescut la finele şedinţei de tranzacţionare. Cu titlurile din sectorul farmaceutic au fost efectuate 101 tranzacţii, cu peste 250.000 acţiuni, în valoare de aproximativ 200.000 RON. Cotaţia la finele zilei a fost de 0,8000 RON/acţiune, în creştere cu 3,95 faţă de cea anterioară.

Acţiunile SIF au înregistrat tendinţe de creştere pe fondul ordinelor de cumpărare lansate de investitorii mari în piaţă. Vînzătorii au fost mult mai puţini decît de obicei, în piaţă existînd presiune la cumpărare. Preţurile acţiunilor, la finele zilei au crescut cu 2-3% faţă de cele din ziua precedentă. Cel mai tranzacţionat titlu SIF a fost SIF5 "Oltenia", cu un rulaj care a depăşit 5,2 milioane de RON, iar cea mai mare apreciere a cursului de 4% au înregistrat-o acţiunile SIF1 "Banat Crişana". Valoarea totală tranzacţionată cu acţiunile SIF1 a fost de circa două milioane de RON, la 1,29 milioane de titluri transferate.

"Impact" Bucureşti

În cîteva tranzacţii, cotaţia acţiunilor "Impact" a crescut pînă la 0,4380 RON/acţiune. Astfel, cursul la finele zilei a depăşit cu 9,5% pe cel din ziua anterioară. Brokerii susţin că a fost plasat în piaţă un ordin care a depăşit 200.000 acţiuni care a condus la creşterea cotaţiei, sporind astfel interesul la cumpărare. Valoarea totală tranzacţionată ieri cu acţiunile companiei de construcţii a fost de 337.000 RON, la peste 800.000 acţiuni tranzacţionate.

Preţul la finele sedinţei de tranzacţionare a fost cel maxim al zilei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb