BVB Deprecieri la bursa noastră

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 octombrie

Deprecieri la bursa noastră

Tranzacţii de numai 40 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu deprecieri ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un recul de 0,49%, la 17.508 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,35%, până la 3.288 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 40,4 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 149 milioane lei, valoare care totuşi conţine emisiunile de titluri de stat Fidelis, ce trag masiv media în sus.

În piaţa "regular", pe prima treaptă în topul tranzacţiilor s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au încheiat ziua în scădere cu 0,54%, la preţul unitar de 27,55 lei, valoarea schimburilor cu titlurile instituţiei de credit ridicându-se la 5,6 milioane lei.

Pe poziţia a doua a clasamentului s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), care au scăzut stagnat, la preţul de 0,727 lei, pe fondul unor schimburi de 5,5 milioane lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au încheiat ziua la preţul unitar de 123 lei, în scădere cu 1,13%, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 2,4 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 0,9 milioane lei, acţiunile producătorului de gaze naturale încheind ziua în declin cu 0,9%, la preţul de 5,48 lei.

În piaţa "deals" au fost realizate două tranzacţii. Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 6,6 milioane lei, a fost încheiate cu titluri OMV Petrom, la preţul unitar de 0,728 lei, cu 0,14% peste referinţa din piaţa "regular". Celălat schimb de tip "deal" a fost derulat cu acţuni Banca Transilvania, la preţul de 27,7 lei, similar cu referinţa, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 3,7 milioane lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,12%, la 61.281 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,51%, până la 1.234 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţioanare, a coborât cu 0,09%, la 961 de puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb