BVB Indicii bat pasul pe loc: Au anulat ieri tot avansul de luni

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 august 2010

Indicii bat pasul pe loc: Au anulat ieri tot avansul de luni

După creşterile uşoare de luni, când majoritatea indicilor bursieri au câştigat peste până la 2%, investitorii s-au grăbit ieri să-şi vândă acţiunile cu profit, chiar dacă redus, ducând astfel cotaţiile în jos cu peste 2%.

Preţul acţiunilor SIF5 "Oltenia", care au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă - de 3,4 milioane lei, a scăzut cu 2,08%, la 1,41 lei/unitate.

Titlurile "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, după SIF5, cu tranzacţii în valoare de 1,2 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 0,325 lei/acţiune şi 0,329 lei/acţiune, cotaţia de referinţă depreciindu-se cu 0,61%.

Pe sectorul bancar, titlurile "BRD - Groupe Societe Generale" (simbol BRD) au pierdut 1,65%, la 11,9 lei, pe suportul unui rulaj de numai 0,57 milioane de lei.

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de 10,09 de milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni. Comparativ cu nivelul atins în şedinţa de luni, rulajul s-a majorat uşor.

După ce luni indicele BET, al celor mai lichide zece companii tranzactionate la Bursă, a încheiat ziua cu o creştere zilnică de 0,98%, indicele s-a corectat ieri, coborând cu 1,17%, la 5.159 de puncte. Şi indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a depreciat cu 2,18%, la 23.041 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice a scăzut cu 0,14%, la 742 de puncte.

Tranzacţiile cu acţiuni "Bursa de Valori Bucureşti" (simbol BVB) au însumat 0,55 milioane de lei, iar titlurile au pierdut 0,67%, până la 29,8 lei, în timp ce acţiunile "Băncii Comerciale Carpatica" (simbol BCC) s-au scumpit cu 4,97%, până la 0,095 lei, pe fondul unor tranzacţii de aproape 0,13 milioane de lei.

Cea mai mare apreciere din şedinţa de ieri a fost consemnată de acţiunile fondului "STK Emergent" Cluj Napoca (simbol STK), care au crescut cu 5,40%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb