Profit aproape dublu, dar Bursa continuă restructurarea
ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 11 august 2010
ŞTEFANIA CIOCÎRLANPiaţa de Capital / 11 august 2010
IZABELA SÎRBUPiaţa de Capital / 11 august 2010
Societatea de investiţii financiare "Transilvania" (simbol SIF3) a obţinut, în primul semestru din acest an, un profit net de numai 22,3 milioane lei, de cinci ori mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, care s-a cifrat la 109,8 milioane lei, potrivit informaţiilor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti de către SIF3.
IZABELA SÎRBUBănci-Asigurări / 11 august 2010
A.V.Internaţional / 11 august 2010
A.T.Companii / 11 august 2010
LUCIA DUMITRESCUCompanii / 11 august 2010
La dreapta de Australia, sub Insulele Solomon, deasupra Noii Caledonii şi la stânga de insulele Fiji, adică, pe Cercul de Foc al Pacificului - aţi ghicit!, în largul Arhipelagului Vanuatu!, parte a ecozonei Australasiene - ieri dimineaţă, pe la orele zece ale Bucureştiului, a avut loc un cutremur puternic care a format un tsunami înalt de 23 de centimetri în porţiunile sale înalte şi 22 de centimetri în zonele mai joase, îndreptându-se ameninţător către Port Vila, capitala Republicii Vanuatu (situată în insula Efate), stat care numără 243.304 de cetăţeni care cumpără şi vând pe bază de Vanuatu vatu (moneda naţională), dar, în ocazie, şi-au lăsat afacerile baltă şi s-au refugiat pe înălţimi, la indicaţiile poliţiei.
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 11 august 2010 /
Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 11 august 2010
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 11 august 2010
Decebal N. Todăriţă Piaţa de Capital / 11 august 2010
(A.T.)Materii Prime / 11 august 2010 /
(A.G.) Companii / 11 august 2010
Ştefania Ciocîrlan (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 11 august 2010
EMILIA OLESCUCompanii / 11 august 2010 /
Alina Toma VerehaPiaţa de Capital / 11 august 2010 /
(A.T.)Piaţa de Capital / 11 august 2010 /
Ovidiu VRÂNCEANU, BraşovPiaţa de Capital / 11 august 2010 /
A.T.Companii / 11 august 2010 /
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 11 august 2010 /
Alina Toma VerehaCompanii / 11 august 2010 /
F.A.Companii / 11 august 2010
A.T.Companii / 11 august 2010 /
Cornelia Angelescu Companii / 11 august 2010 /
ALINA TOMA VEREHACompanii / 11 august 2010 /
EMILIA OLESCUCompanii / 11 august 2010
Gabriela CăpăţînăBănci-Asigurări / 11 august 2010 /
Emilia OlescuCompanii / 11 august 2010
G.C.Bănci-Asigurări / 11 august 2010
F.A.Companii / 11 august 2010
Gabriela CăpăţînăBănci-Asigurări / 11 august 2010
G.C.Bănci-Asigurări / 11 august 2010
Gabriela CăpăţînăBănci-Asigurări / 11 august 2010 /
Izabela SîrbuPiaţa de Capital / 11 august 2010
DAN NICOLAIEOmul sf(M)inteste locul / 11 august 2010
C.P.Bănci-Asigurări / 11 august 2010
Izabela SîrbuInvestiţii Personale / 11 august 2010
Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 11 august 2010
F.A.Fonduri Europene / 11 august 2010
A.G.Politică / 11 august 2010
F.A.Politică / 11 august 2010
F.A.Politică / 11 august 2010
Cornel CodiţăEditorial / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
Alina VasiescuInternaţional / 11 august 2010
F.A.Bănci-Asigurări / 11 august 2010
Alina VasiescuRevista Presei / 11 august 2010
Willy HomnerRevista Presei / 11 august 2010
Andrei Iacomi
Călin Rechea
O.D.
George Marinescu
A.V.
George Marinescu
Euro | 4.9755 |
Dolar SUA | 4.7397 |
Franc elveţian | 5.3041 |
Liră sterlină | 6.0232 |
Gram de aur | 403.6495 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 decembrie