Profitul CEZ a scăzut cu 29%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 august 2010

CEZ AS, cel mai mare producător de energie din Republica Cehă, şi-a redus cu 29% profitul în trimestrul al doilea din anul curent, în condiţiile în care preţurile electricităţii sunt sub nivelul de anul trecut, iar economia nu s-a redresat pe deplin.

Câştigul net al companiei a ajuns la 11,2 miliarde coroane cehe (595 milioane de dolari) în perioada aprilie - iunie 2010, de la 15,8 miliarde coroane în intervalul similar din 2009. Rezultatele sunt conforme cu aşteptările analiştilor. Pentru întregul an curent, compania anticipează un câştig net de 46,7 miliarde coroane.

"Anul acesta am fost afectaţi de declinul preţurilor", a precizat directorul executiv al CEZ, Martin Roman, adăugând: "Am reuşit să compensăm parţial acest lucru prin pre-vânzarea de electricitate".

CEZ a vândut anticipat peste 90% din producţia sa pe 2011.

Vânzările CEZ au crescut la 44,8 miliarde coroane în perioada de raportare, de la 43,1 miliarde coroane anul trecut.

Compania derulează activităţi în peste zece ţări din Europa şi este o importantă sursă de venit pentru guvernul ceh, care deţine 69% din CEZ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb