BVB Prudenţa investitorilor a menţinut lichiditatea la un nivel redus

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2012

Prudenţa investitorilor a menţinut lichiditatea la un nivel redus

Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 0,23%, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să fie prudenţi la tranzacţionare, astfel că lichiditatea nu a depăşit 12 milioane lei.

Piaţa a fost pe creştere încă din primele minute, însă volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse. La ora 11:15 au fost realizate două transferuri negociate cu 0,072% din titlurile Fondului Proprietatea, pentru 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro), care au ridicat lichiditatea pieţei acţiunilor.

Deal-urile au asigurat 41% din valoarea tuturor tranzacţiilor cu acţiuni la BVB, de 11,9 milioane lei (2,6 milioane euro). Lichiditatea a fost, astfel, de aproape trei ori mai mare decât rulajul şedinţei precedente, de doar 4,3 milioane lei (961.000 de euro). Bursa a consemnat luni cel mai redus rulaj din ultimele 13 luni.

Tranzacţiile negociate cu titlurile FP au fost realizate la 0,491 lei, preţ cu 0,72% peste închiderea de luni, iar pe piaţa principală cotaţia a cres-cut cu 0,78%, la 0,4913 lei. Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide, cu un rulaj, de 2,5 milioane lei.

Directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, crede că piaţa va fi apatică şi rulajele vor rămâne reduse cel puţin până la alegerile locale din iunie, când investitorii îşi vor putea forma o părere despre preferinţele politice ale românilor şi vor putea estima ce partide vor fi la guvernare după alegerile parlamentare din toamnă.

"După ce au trecut datele de înregistrare pentru dividende, când majoritatea investitorilor şi-au restructurat portofoliile după preferinţe, majoritatea aşteaptă veşti noi care să îi determine să intre în piaţă fie pe vânzare, fie pe cumpărare. Cum raportările financiare pe primul trimestru au fost în jurul datelor de înregistrare pentru dividende şi AGA, alte impulsuri interne nu ar mai putea fi decât rezultatul alegerilor din iunie", a declarat Adrian Tod, citat de Mediafax.

Totodată, investitorii aşteaptă şi rezultatul alegerilor parlamentare programate pentru iunie în Grecia, întrucât de deciziile pe care le va lua viitorul guvern vor depinde foarte mult viitorul Greciei în zona euro şi sistemul financiar european, crede brokerul.

La închiderea pieţei principale, cele mai lichide zece acţiuni plasau indicele BET cu 0,63% peste nivelul de luni, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în scădere cu 0,22%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,59%.

În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,53% peste nivelul şedinţei precedente. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Adrian Tod a mai spus: "Probabil că, până la jumătatea lui iunie, nu vor fi mişcări ample în piaţă, volume foarte-foarte mici şi o direcţie neclară a pieţei. Din păcate şi dividendele care de obicei mai impulsionau piaţa pe timpul verii se vor lasa aşteptate anul acesta, întrucât multe companii au planificat plăţile în toamnă, iar Fondul Proprietatea, care ar fi vrut să le plătească mai repede, nu o poate face din cauza litigiilor. În concluzie, toate premisele sunt să avem o piaţă mai animată fie în sus, fie în jos, abia din a doua jumătate a lunii iunie".

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au consemnat al doilea rulaj din piaţa principală, de 1 milion de lei, iar preţul a stagnat la 0,4495 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb