BVB Răzvan Raţ, BRK Financial Group: "Cea mai mare parte din rulaj, realizată cu acţiunile SNG"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 aprilie 2016

Tranzacţiile cu titluri SNG au depăşit ieri 20 milioane lei

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mic decât marţi, de 7,83 milioane de euro.

Răzvan Raţ, trader în cadrul BRK Financial Group, ne-a declarat: "Indicii locali au consemnat o şedinţă de scădere: indicele BET a închis azi (ieri, n.r.) în scădere cu 0,77% la 6.529 puncte, indicele BET-FI coboară cu 0,38% la 26.860 puncte, cea mai mare scădere fiind înregistrată de indicele BET-NG, cu 2,02%, la 544 puncte. Lichiditatea a fost de 34,9 milioane lei, cea mai mare parte din rulaj fiind realizată de tranzacţiile cu acţiunile SNG (20 milioane lei), cu un preţ în scădere cu 4,64% faţă de şedinţa anterioară. Compania a anunţat marţi printr-un comunicat că a primit o notificare de reziliere a unui contract pentru vânzare de gaze natural destinate pieţei libere, categoria Non Casnici, cu o valoare estimativă de 281,3 milioane de lei pentru perioada 22.04.2016-30.09.2016 din partea E.ON Energie România, penalităţile aplicate pentru rezilierea acestui contract fiind de 0 RON. Pe locul al doilea în topul lichidităţi au fost titlurile TLV, cu un rulaj de 3,86 milioane lei, la un preţ în creştere cu 1,12% faţă de şedinţa anterioară. Azi (ieri, n.r.) se desfăşoară Adunarea Generală, se aşteaptă aprobarea acordării de dividende (este pentru a doua oară din istoria băncii când acordă dividend în numerar) şi majorarea capitalului social, mâine (astăzi, n.r.), urmând să publice şi raporul aferent trimestrului I din 2016. Acţiunile FP înregistrează un rulaj de 2,9 milioane lei, cu un preţ în scădere cu 0,79%. Fondul a încasat aproximativ 541 milioane în urmă vânzării acţiunilor Romgaz, având suficienţi bani pentru a finaliza programul actual de răscumpărări, poate chiar să accelereze acest program de răscumpărări prin intermediul unei Oferte Publice de Cumpărare având în vedere că a suspendat procesul privind derularea ofertei în luna ianuarie, datorită creşterii volatilităţii pieţei şi a scăderilor de la început de an".

Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 20,05 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu acţiuni SNG a fost de 23,65 lei/unitate.

Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) s-au apreciat la 2,7 lei/unitate.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Fondul Proprietatea" (FP) la preţul de închidere de 0,75 lei/unitate.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Transelectrica" (TEL), cu un rulaj de 1,5 milioane de lei. Cotaţia TEL a coborât cu 0,51%, ultimul preţ fiind de 29,4 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii. Una dintre acestea, de 1,8 milioane lei, a fost realizată cu titluri SNG, la preţul de 24 lei/unitate, în depreciere cu 3,23%.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri "OMV Petrom" (SNP), de 1,42 milioane de lei, în stagnare, la preţul unitar 0,234 lei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,74%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,77%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb