BVB Răzvan Raţ, BRK Financial Group: "Lichiditatea a fost destul de redusă, în scădere cu 50% faţă de ziua anterioară"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 aprilie 2016

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 9,84 milioane de lei (2,2 milioane de euro).

Răzvan Raţ, trader în cadrul BRK Financial Group, ne-a declarat: "În cadrul şedinţei de tranzacţionare de azi (ieri, n.r.), lichiditatea a fost destul de redusă, iar investitorii au făcut tranzacţii în valoare de doar 9,8 milioane lei (până la ora 18:00, n.r.), în scădere cu 50% faţă de ziua anterioară (20,6 milioane lei, luni, n.r.). Mare parte din tranzacţii au fost realizate cu acţiuni ale Fondului Proprietatea (1,63 milioane lei), Banca Transilvania (1,47 milioane lei) şi Electrica (1,1 mil lei). Se observă o decorelare faţă de pieţele externe: indicele BET scade cu 0,79% la 6679 puncte, iar BET-FI scade cu 0,32% până la 27.912 (scăderi destul de reduse pe fondul lipsei de lichiditate), în timp ce indicii europeni înregistrează scăderi mai mari: DAX scade cu 2,36%, FTSE cu 1,1% şi CAC 40 cu 1,94% (ieri, la ora 18:00, n.r.). După evoluţia BVB de azi (ieri, n.r.), cel mai probabil investitorii aşteaptă să vadă dacă s-a terminat acest rally început în februarie sau este doar o consolidare, urmând să continue creşterea spre noi maxime".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP). Cotaţia FP a coborât cu 0,39%, preţul de închidere fiind de 0,762 lei/unitate.

Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) au scăzut cu 0,91% la 2,73 lei/unitate.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) la preţul de închidere de 12,18 lei/unitate, în depreciere cu 0,16%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 0,71 milioane de lei. Cotaţia SNG a coborât cu 1,12%, ultimul preţ fiind de 26,4 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost consemnată o tranzacţie de 0,46 milioane lei, cu titluri "OMV Petrom" (SNP), la preţul de 0,234 lei/unitate, în scădere cu 1,68%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,77%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,74%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,66%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb