BVB Rulaj de 33 milioane de lei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 iunie 2018

Rulaj de 33 milioane de lei

BET-FI, singurul indice în scădere

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a avut o evoluţie pozitivă din punctul de vedere al cotaţiilor, în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, singurul indice ce a încheiat ziua în scădere fiind BET-FI, al celor cinci SIF­-uri plus Fondul Proprietatea (FP), care a coborât cu 0,4%.

Volumul consemnat a fost de 33,3 milioane de euro (7,1 milioane de lei), inferior valorii medii zilnice a acestui an, de 48,2 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a avut loc niciun transfer.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a precizat: "Astăzi (n.r. ieri) indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, în general, în ciuda evoluţiilor mai degrabă negative din principalele burse vest-europene, indicele BET câştigând 0,59% faţă de şedinţa anterioară.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Amonil (AMO) cu +14,29%, pe fondul tranzacţionării unui volum în valoare de doar 4 lei. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor OMV Petrom (SNP) a avut cea mai bună evoluţie, +1,92%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieţei reglementate au înregistrat-o, astăzi (n.r. ieri), titlurile Dafora (DAFR) cu -14,29%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind mult peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Electrica (EL) -1,13%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol."

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au însumat transferuri de 9,69 milioane de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 2,35 de lei, în urcare cu 0,86%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,08 lei, în creştere cu 0,46%, rulajul consemnat fiind de 8,1 milioane de lei.

Acţiunile EL au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 9,59 lei, pe fondul unei valori transferate de 3,9 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile FP, care au încheiat ziua bursieră la preţul de 0,893 lei/titlu, în depreciere cu 0,45%, în contextul unui rulaj de 2,49 milioane de lei.

Indicele BET Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de titluri de la BVB, a crescut cu 0,49%, în timp ce indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,86%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB s-a apreciat cu 0,42%, în timp ce indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,23%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Amonil" (AMO): +14,29%

2. "Electroputere" (EPT): +13,79%

3. "Uztel" (UZT): +13,33%

4. "Prebet" (PREB): +9,62%

5. "Boromir Prod" (SPCU): +4,40 %

Topul celor mai mari scăderi

1. "Dafora" (DAFR): -14,29%

2. "Sphera Franchise Group" (SFG): -6,67%

3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -4,53%

4. "Oil Terminal" (OIL): -4,13%

5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): -3,47%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb