BVB Scăderi pe linie pentru toţi indicii bursei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 martie 2018

Scăderi pe linie pentru toţi indicii bursei

65% din rulaj realizat prin transferul deal cu aproape 5% din SIF Oltenia

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, un volum de 97,34 milioane de lei (20,91 milioane de euro), circa 65% din rulaj fiind realizat de transferul derulat pe piaţa "deal", cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5).

Valoarea acestei tranzacţii a fost de 63,85 de milioane de lei, transferul realizându-se la preţul unitar de 2,22 de lei/titlu, în scădere cu 0,67%, cele 28,76 de milioane de acţiuni tranzacţionate reprezentând aproape 4,96% din societatea de investiţii financiare.

Tot ieri, a mai avut loc o tranzacţie "deal" cu acţiunile Banca Transilvania (TLV), în valoare de 3,9 milioane de lei, la preţul unitar de 2,6 lei, în depreciere cu 0,38%.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri) indicii bursei au avut o evoluţie uşor negativă, influenţaţi şi de evoluţiile oscilante ale principalelor burse vest-europene. Indicele BET a pierdut 0,16% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între - 0,51%, pentru BET-FI şi - 0,16% pentru ROTX.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Amonil (AMO), cu +11,11%, pe fondul tranzacţionării unui volum de titluri aflat sub media ultimului semestru. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor MedLife (M) a avut cea mai bună evoluţie, +1,19%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni situat mult sub media ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o, astăzi (n.r. ieri), titlurile Armătura (ARM) cu - 13,51%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Conpet (COTE), - 2,27% pe fondul unui volum de acţiuni aflat peste media din ultimele şase luni pentru acest simbol".

Topul lichidităţii pe piaţa "regular" a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de 8,72 milioane de lei, ultima cotaţie fiind de 2,63 lei/unitate, în creştere cu 0,77%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de Romgaz (SNG), preţul de închidere fiind de 38 lei/acţiune, în scădere cu 0,52%, în contextul unor transferuri de 2,97 milioane de lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,932 lei, pe fondul unui volum de 2,7 milioane de lei, în stagnare.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa bursieră la preţul de 0,3185 lei/acţiune, în depreciere cu 0,16%, în contextul unui rulaj de 2,36 milioane de lei.

Indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la bursă, a coborât cu 0,19%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, a avut o scădere de 0,28%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a înregistrat un recul de 0,49%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Amonil" (AMO): +11,11%

2. "Electroputere" (EPT): +7,89%

3. "Turism Felix" (TUFE): +4,81%

4. "Energopetrol" (ENP): +3,70%

5. "Sinteza" (STZ): +3,55%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Armătura" (ARM): -13,51%

2. "Uztel" (UZT): -7,04%

3. "Oltchim" (OLT): -4,78%

4. "Dafora" (DAFR): -4,62%

5. "Electromagnetica" (ELMA): -4,38%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb