BVB Scăderile au revenit la BVB, pe fondul unui rulaj de doar 5,6 milioane euro

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 mai 2016

Scăderile au revenit la BVB, pe fondul unui rulaj de doar 5,6 milioane euro

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Indicii, în ton cu evoluţiile de pe pieţele vest-europene şi din prima parte a sesiunii nord-americane"

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mic decât marţi, de 25,2 milioane de lei (5,61 milioane de euro).

Domnul Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, ne-a declarat: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua (de ieri, n.r.) în scădere, în ton cu evoluţiile de pe pieţele vest-europene şi din prima parte a sesiunii nord-americane. Indicele BET a pierdut 0,24% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,24% (BET, BET-TR) şi -0,61% (BET-BK). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 5,19 milioane euro, sub media înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Transilvania Construcţii (COTR), cu +9,21%, pe fondul unui volum foarte mic în termeni absoluţi şi aflat sub media acestui an, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a avut cea mai bună evoluţie (+0,51%), în condiţiile în care volumele tranzacţionate au fost peste media lui 2016. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (ieri, n.r.) acţiunile Prodplast (PPL), cu -10,55%, pe fondul unui volum care a fost sub valoarea medie înregistrată pentru acest titlu în 2016. Din cadrul indicelui BET, cea mai mare scădere a zilei au marcat-o titlurile Nuclearelectrica S.A. (SNN, -1.84%), volumele pe piaţa regular pentru acest simbol fiind mult sub media de la începutul anului".

Raportul zilnic realizat de compania de brokeraj arată: "Şedinţa de astăzi (ieri, n.r.) a adus scăderi pentru toţi indicii de la BVB, cei mai afectaţi fiind BET-BK şi BET-NG, cu -0,61% şi -0,52%. Scăderea mare a BET-BK a fost determinată în principal de titlurile Erste Bank (EBS), -1,42% şi Nuclearelectrica (SNN), -1,84%, în timp ce, în cazul BET-NG, scăderea de 2,9% a Conpet (COTE) s-a adăugat la cea a Nuclearelectrica".

În ceea ce priveşte lichiditatea de pe Bursă, raportul citat precizează: "Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut până la doar 5,2 milioane de euro, completată de tranzacţii cu obligaţiuni în valoare de 232.000 de euro şi circa 150.000 de euro cu certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,67 milioane de lei. Cotaţia TLV a stagnat, preţul de închidere fiind de 2,74 lei/unitate.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) au coborât cu 0,55%, la 0,723 lei/unitate, în urma unui rulaj de 6,17 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) de 2,11 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 9,78 lei/unitate, în creştere cu 0,51%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 1,81 milioane de lei. Cotaţia SNG a scăzut cu 0,22%, ultimul preţ fiind de 23,2 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii.

Două dintre acestea, însumând 0,84 milioane lei, au fost realizate cu titluri "OMV Petrom" (SNP), la preţul unitar de 0,23 lei, cotaţia SNP depreciindu-se cu 0,43%.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri TLV, de 0,68 milioane de lei, la preţul 2,75 lei/acţiune.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 0,24%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,29%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,43%, iar indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,31%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb